Directorul medical al Spitalului Militar Galaţi a fost numit la conducerea Spitalului de Urgenţă din Deva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lt col dr Constatin Vlase FOTO SM Galaţi
Lt col dr Constatin Vlase FOTO SM Galaţi

Lt.col. medic dr. Constantin Vlase este specialist în boli infecţioase şi a fost şi purtătorul de cuvânt al Spitalului Militar de Urgenţă „Aristide Serfioti” din Galaţi. Unitatea medicală gălăţeană a avut, la rândul ei, un focar de Covid-19, pe care l-a lichidat.

Unul dintre epicentrele epidemiei de Covid-19 din România, respectiv Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, are din 8 aprilie un director, „importat” de la Galaţi.

Este vorba de (până acum) directorul medical al Spitalului Militar de Urgenţă „dr. Aristide Serfioti” din Galaţi, lt. col. medic dr. Constantin Vlase. Acesta este specializat în Boli Infecţioase, acest argument fiind esenţial în numirea sa pe postul de conducere al unităţii medicale din Deva, aflată într-o situaţie aproape disperată din cauza numărului foarte mare de infecţii cu coronavirus din zonă.

De altfel, şi Spitalul Militar din Galaţi s-a confruntat, cu câteva zile în urmă, cu un focar de Covid-19. Virusul a ajuns în unitatea medicală pe o cale pe care Ministerul Apărării Naţionale nu a explicat-o deocamdată, însă neoficial am aflat că vectorul de transmitere a fost chiar comandantul spitalului. Mai multe cadre medicale au fost infectate (oficial au fost confirmate patru), motiv pentru care activitatea a fost suspendată, toţi bolnavii au fost externaţi şi s-a făcut o dezinfecţie completă a spaţiilor. Focarul a fost declarat lichidat.

Se pare că intervenţia promptă şi eficientă care a dus la lichidarea focarului de Covid-19 de la Spitalul Militar din Galaţi a cântărit şi ea foarte mult în numirea lt.col.dr Vlase la conducerea spitalului din Deva.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite