Constatarea ironică a unui medic: „În sfârşit suntem o naţie pozitivă, unul din 4 români testaţi la COVID este confirmat”

Constatarea ironică a unui medic: „În sfârşit
suntem o naţie pozitivă, unul din 4 români testaţi la COVID este confirmat”

Medicul Paul Ichim FOTO arhiva personală

Medicul Paul Ichim, unul dintre cei mai apreciaţi chirurgi din România, spune că românilor le place să trăiască periculos, spre deosebire de ţări precum Italia, care a vaccinat 80% din populaţie, sau Franţa, unde s-a introdus un proiect de lege privind vaccinarea obligatorie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Chirurgul gălăţean Paul Ichim susţine că dacă rata de infectare cu noul coronavirus va continua să crească din România, cât de curând pacienţii nu vor mai avea nevoie de controale periodice sau de protocoale terapeutice dedicate.

”În sfârşit suntem o naţie pozitivă, unul din 4 români testaţi la Covid este confirmat. În ritmul asta ajungem în mod natural la imunitatea de turmă, fără să ne tot strofocăm atât cu vaccinările. Că o s-o cotescă mai mulţi, cu Covid sau cu altă patologie ce nu găsesc paturi prin spital, este cu totul altă chestiune, o să rămânem o naţie doar de viguroşi. Face astfel statul ceva economie la tratarea celorlalţi, nu mai au nevoie de controale periodice sau de protocoale terapeutice dedicate. Uite aşa o să ieşim şi din criză, necheltuind bani la sănătate.

Urmărind ceva ştiri azi, am ceva nedumeriri. Aia de la România TV tot povesteau că pe la noi, a ieşit tineretul nemulţumit de tot felul de restricţii şi a ţipat....".freedom" asezonat probabil cu ceva trimiteri la ...ue în dreptul unora (doar suntem un neam de "poieti"). Ca să dea consistenţă la ştirea autohtonă, ne transmiteau că şi aia prin Roma au procedat la fel, cu mică diferenţa că la ei Poliţia şi Jandarmeria s-au antrenat la condiţia fizică şi ceva proceduri repetate de arestări.

Pe de altă parte, cei de la Europa FM spuneau mai acum o oră că italienii încălcând libertăţile lor constituţionale (probabil) au vaccinat cam 80% din populaţia de la 12 ani în sus, fiind încă nemulţumiţi şi dorind alte ţinte. Nenorociţii aia din Franţa, care au chef de încă o revoluţie, au introdus proiect de lege cu vaccinarea obligatorie.

În mod cert lumea a luat-o razna, o să se ajungă sigur la constatarea citită ieri pe aici. Cică ăla zbanghiu din state, Bill a lui Gheitz, după ce o să mierlească toţi vaccinaţii de prin lume, ăştia de prin dictaturile de mai sus, o să facă guvernul mondial cu cei din România şi Bulgaria. Măcar Gheitz ăsta să facă un guvern cu ceva de pe la noi, că altfel văd că prin genialitatea politică autohtonă, nu prea suntem în stare să punem ţară pe sine.

Mă simt liniştit că Gudurău nu prinde ceva minister, cică s-a vaccinat. Nasol, iar ratează o ocazie. Nu ştiu ce-a făcut ălălalt colecţionar de sinecuri de prin Galaţi, dacă nu s-a vaccinat, are speranţa de încă un CA pe la Bill. Prezentul material este scris fără instigare la ură, fără a dezavua pe nimeni, are chiar tente optimiste. În concluzie....trăiască nebunii liberi...ei ne fac viaţă distractivă, trăim periculos”, scrie Paul Ichim pe pagina personală de Facebook.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Comuna de lângă Timişoara unde rata de infectare se apropie de 20/1.000. Viceprimarul: Nu avem ce face, foarte mulţi oameni lucrează în oraş

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările