Adolescentul pasionat de dezbateri care ajută copiii defavorizaţi. „Când joci rolul unui delegat, nu-ţi spui opinia proprie“

Adolescentul pasionat de dezbateri care ajută copiii defavorizaţi. „Când joci rolul unui delegat, nu-ţi spui opinia proprie“

Ştefan Pătruţ Foto: arhiva personală

Ştefan Pătruţ, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Gheorghe Vrânceanu“ din Bacău, organizează şi participă la conferinţe după modelul ONU, în care tinerii dezbat problemele cu care se confruntă omenirea, fiecare susţinând poziţia oficială a unui stat.

Ştefan Pătruţ are doar 16 ani, însă lucrurile care îl interesează sunt dintre cele mai serioase: geopolitica, dezbaterile pe teme de importanţă internaţională şi ajutorarea copiilor defavorizaţi.

De asemenea, curios să înveţe ce înseamnă să pui la cale un eveniment de amploare şi cum poţi atrage sponsori, adolescentul a decis să se implice în organizarea conferinţelor Model United Nations Simulation (MUNS) ce au loc la Bacău. „Următoarea conferinţă va fi în luna octombrie, dar noi lucrăm deja la partea de grafică şi venim cu idei de comitete, pentru a atrage sponsori“, explică Ştefan, care până acum a fost doar participant.

Întrunirile MUNS se desfăşoară într-un stil similar celui folosit de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), iar elevii joacă rolul de delegaţi pentru reprezentarea intereselor unor ţări, abordând probleme mondiale, cum ar fi încălzirea globală şi reducerea consumului de droguri în rândul tinerilor. La aceste dezbateri, devenite un adevărat fenomen, participă mii de tineri din toată ţara, nerăbdători să facă schimb de idei şi să-şi exerseze abilităţile de a vorbi în public.

Dezbateri serioase şi „pedepse“ amuzante

Deşi poate părea o joacă, în care fiecare participant îşi poate spune părerea despre diverse subiecte, în realitate nu este deloc aşa. „Când joci rolul unui delegat nu trebuie să-ţi spui opinia proprie, ci trebuie să iei în considerare cu preponderenţă poziţia ţării pe care o reprezinţi. De asemenea, este necesar să ţii cont şi de prieteniile sau conflictele care există între ţări pe anumite subiecte“, descrie tânărul modul în care se desfăşoară dezbaterile la aceste simulări ale reuniunilor ONU.

Tinerii au voie să vorbească, de regulă, doar un minut şi jumătate în calitate de delegaţi, prin urmare trebuie să-şi sintetizeze foarte bine discursurile şi să puncteze lucrurile de o importanţă deosebită, iar în cazul în care îşi termină pledoaria înainte de a le expira  timpul acordat, ceilalţi delegaţi le adresează întrebări.

Ştefan mărturiseşte că îi place acest gen de dezbateri şi pentru că atitudinile protocolare care le caracterizează sunt îmbinate cu momente amuzante. De pildă, dacă un tânăr se adresează prea mult la persoana întâi, lucru care este interzis, va fi pedepsit. El va trebui să-şi
rostească următorul discurs într-o poziţie de yoga sau să cânte o melodie.

Un alt aspect care îl încântă pe Ştefan este faptul că toate simulările ONU se ţin exclusiv în engleză,
fiind astfel un bun prilej pentru participanţi să-şi îmbunătăţească abilitatea de a vorbi şi de a scrie în această limbă.

Marea provocare: ţările totalitare

Ştefan mai povesteşte şi că ţările pe care le-a reprezentat până acum l-au ajutat să se autodepăşească, dar l-au şi intrigat. Adolescentul a fost vocea Vietnamului în probleme ce ţin de economia mondială, a Franţei – pe zona socială şi umanitară, a Coreei de Nord – în consiliul ONU care se ocupa de drepturile omului şi a Rusiei – în comitetul de elaborare a legislaţiei internaţionale. Nu este uşor să reprezinţi ţări precum Coreea de Nord, mai ales când opiniile tale sunt în totală contradicţie cu interesele acestora, dar pentru Ştefan a fost o provocare să se pună în locul reprezentanţilor unor astfel de state. Băiatul recunoaşte că a şi învăţat o grămadă de lucruri şi a căpătat mai multă încredere în propria persoană.

„Îmi place să dezbat şi mă atrage şi faptul că sunt teme despre care nu ştiu nimic înainte de conferinţă. Asta mă face să ies din zona de confort, să mă interesez de subiectul cu importanţă globală care va fi discutat şi îmi dă şi motivaţia necesară pentru a face asta. Dezbaterile m-au ajutat să am mai multă încredere în mine când vorbesc în public“, spune elevul.

În doar 2 ani, a participat la şapte conferinţe MUN, primind premiul "Best Delegate" (cel mai bun delegat) la GalMUN 2020 şi International Bucharest MUN 2020, precum şi "Honourable Mention" (menţiunea de onoare) la BacauMUN 2019, MUNIS 2020 şi recent la conferinţa IsolationMUN. IBMUN 2020 s-a desfăşurat online, iar în cadrul acestuia au fost abordate teme legate de criza Covid-19, Ştefan reprezentând Italia. La următorul MUN, VianuMUN 2020 de la Bucureşti, tânărul va fi preşedinte de comitet (chairperson).

O carieră în drept internaţional

De altfel, Ştefan s-a implicat în această activitate tocmai pentru a-şi depăşi teama de a vorbi în faţa unui public numeros, dar şi pentru a-şi structura mai bine şi mai repede ideile. Pentru că a ajuns să-i placă atât de mult să participe la astfel de dezbateri, elevul a decis şi în ce domeniu vrea să-şi facă o carieră, şi anume dreptul internaţional.

„Dacă aş fi fost întrebat după prima dezbatere la care am participat, le-aş fi spus tinerilor să nu vină, pentru că este teroare şi, cu siguranţă, vor fi speriaţi. Acum, însă, le-aş recomanda să vină din mai multe motive. Îi va face mai conştienţi de situaţia actuală din lume şi le va deschide mintea în legătură cu alte puncte de vedere, mă refer la poziţia ţărilor pe care le vor reprezenta, nu vor mai avea trac când vor vorbi în public şi vor cunoaşte persoane noi. Este o experienţă interesantă, care apropie tinerii şi te ţine permanent în priză“, oferă Ştefan câteva motive pentru care cei de vârsta lui ar trebui să participe la simulările ONU.

Participarea la acest gen de dezbateri este şi un bun prilej de socializare între tineri, iar Ştefan este fericit că a putut lega prietenii cu adolescenţi din toată ţara care au aceeaşi pasiune. „Este o experienţă unică. Îmi place că dezbaterile sunt organizate de tineri şi simt că prin ceea ce fac îi ajut pe cei de vârsta mea. Deşi conferinţele în sine sunt extrem de formale, sunt momente când te poţi apropia la modul sincer de alte persoane“, mărturiseşte tânărul.

Ajută copiii defavorizaţi

Când nu este ocupat să-şi pregătească discursuri, adolescentul se implică în mai multe activităţi de voluntariat din cadrul Fundaţiei „Sf. Ioan Bosco“ şi Fundaţiei de Sprijin Comunitar din Bacău. În general, Ştefan ajută copiii proveniţi din familii dezorganizate sau defavorizate să-şi facă lecţiile şi îi coordonează în activităţi distractive, precum spectacole de teatru, şah şi dans.

„Împărţim copiii în patru echipe, iar totul se desfăşoară ca o poveste. Fiecare echipă reprezintă un personaj care intervine în poveste sub forma unei piese de teatru. La finalul acestor spectacole, copiii pot învăţa o morală“, explică Ştefan cum îi introduce pe micuţi, alături de ceilalţi colegi voluntari, în aceste activităţi.

Tânărul le sugerează şi altor adolescenţi să se implice în activităţi de voluntariat pentru că vor aduce atât un serviciu comunităţii din care fac parte, dar şi pentru că se vor dezvolta şi la nivel personal. „Îşi vor organiza mult mai bine timpul şi vor învăţa să-şi managerieze mai bine stresul. Dincolo de toate acestea, le va plăcea foarte mult să vorbească cu copiii şi să-i ajute. Voluntariatul este o modalitate pozitivă şi productivă de a-ţi petrece timpul.“

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: