Inundaţii în zona de munte din cauza ploilor. Un pârâu s-a umflat, iar apa s-a revărsat pe străzi şi în curţile oamenilor VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apele s-au umflat la Soveja
Apele s-au umflat la Soveja

Autorităţile locale cer oamenilor să evite deplasarea de acasă, întrucât atenţionările meteorologilor spun că va ploua mult şi în perioada următoare.

Ploile din ultimele ore au cauzat probleme, în special în localităţile de munte, la Cîmpuri şi Soveja.

"Două ore de ploaie au umflat albiile râurilor şi parâurilor din localitatea noastră. Rugăm pe cetăţenii din comună să se deplaseze doar în caz de necesitate extraordinară şi sa evite malurile periculoase,  zonele  alunecoase. Întreaga zi de astăzi se anunţă cu ploi puternice, mai ales după ora 15:00", au anunţat autorităţile locale din comuna Soveja.

Oameni spun că apa le-a intrat în curţi şi beciuri.

"Vă rog respectuos să începeţi cu ajutorul nostru, curăţenia şi desfundarea canalelor de scurgere din Rucareni pline de tot felul de gunoaie, mai exact zona Potârniche, unde in 30 de minute cât a durat ploaia torenţială, a inundat beciul, camera centralei, curtea fiind acoperita în totalitate cu apă, ajungând până la a doua treapta a casei, şi asta ptr că şanţul fiind plin de gunoaie, apa a ieşit din matca ei şi a intrat în curte. Am rupt gardul ca să pot da drumul apei", este un mesaj al unui sovejan transmis autorităţilor.

Primarul Ionuţ Filimon a mers pe teren cu echipa de la primărie şi a dat o mână de ajutor pentru decolmatarea canalelor înfundate care au adus apa pe străzi.

 Şi la Cascada Putnei s-au umflat apele, dar şi la Tulnici situaţia este disperată, întruct apele lovesc cu putere în maluri iar debitul creşte de la minut la minut.

S-a rupt drumul DJ 205 D în zona Nereju

"Consiliul Judeţean Vrancea face un anunţ către toţi vrâncenii angajaţi în trafic, pe DJ 205 D, în zona Nereju. În urma viiturii produsă astăzi, 18.06.2021, de către râul Zăbala, cele doua variante ocolitoare de circulaţie au fost distruse, astfel că circulaţia de la Podul Zăbala până la satul Brădăceşti, este întreruptă. Pe podul care se află în lucru, constructorul care execută lucrările lucrează la amenajarea unui pasaj pietonal, pentru trecerea pietonilor şi se analizează posibilitatea executării unei variante de circulaţie când apele pârâului Zăbala vor scădea şi se va putea face acest lucru. În caz de urgenţe, Ambulanţa şi SMURD-ul vor prelua persoanele care au nevoie de ajutor din punctul în care drumul permite deplasarea către unităţile spitaliceşti", a anunţat Cătălin Toma, preşedintele Consiliului Judeţan Vrancea.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite