Focşani: 31 de persoane au scăpat de numele ruşinoase

Procedura de schimbare a numelui durează până la 90 de zile şi costă zece lei.Pentru aceasta, persoanele în cauză trebuie să se adreseze Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Este rău să te cheme Găinăgrasă şi să provoci cu acest nume ilaritate peste tot pe unde mergi, dar mai ales atunci când te prezinţi prietenei la prima întâlnire.

Mai citiţi şi: Taximetriştii sunt biruiţi de taxe şi impozite

Noroc că această problemă poate fi rezolvată cu doar zece lei, printr-o procedură oficială de schimbare a numelui, la Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor.

Potrivit şefului acestui serviciu, anul trecut au reuşit să renunţe la numele de familie care le-a adus numai deservicii, 31 de persoane. Legea prevede 21 de motive temeinice privind schimbarea pe cale administrativă a numelor.

"Aceste persoane au formulat către noi cereri de schimbare a numelui în care au expus şi motivele pentru care solicit înlocuirea. Unii s-au arătat complexaţi de nume iar după o verificare amănunţită am considerat îndreptăţită cererea lor. Alţii aveau neconcordanţe în actele pe care le deţin, în special în actele de studii, şi am reuşim să-i punem în legalitate", ne-a declarat comisarul-şef Neculai Cojocaru, şeful Serviciului de Evidenţa Populaţiei.

Purcel a murit, trăiască Ionescu!

Alături de Găinăgrasă, printre cei care au solicitat schimbarea numelui s-au numărat Purcel, Chioru sau Hoţu.

Toţi aceştia se numesc acum Ionescu, Mincu sau Prodan, nume pe care şi le-au ales de bună voie. Totodată, au dorit să-şi mai schimbe numele şi unii adolescenţi care au împlinit vârsta de 18 ani şi ai căror părinţi au divorţat, unul dintre ei revenind la numele de familie avut înainte de căsătorie.

"Această procedură de schimbare a numelui poate dura maxim 90 de zile, dar de regulă noi acţionăm mai repede şi, în 45-50 de zile, persoana în cauză primeşte noul nume", ne-a mai precizat comisarul-şef Neculai Cojocaru.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările