Constructorii sunt vinovaţi de prăbuşirea podului din Vrancea. „Vom face altul, provizoriu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Podul din Vrancea care s-a prăbuşit
Podul din Vrancea care s-a prăbuşit

Peste 500 de locuitori ai satului Vadu Roşca sunt nevoiţi să ocolească acum 15 kilometri pentru a avea acces la serviciile de interes public din comuna de reşedinţă, după ce un pod din Vrancea s-a prăbuşit.

O eroare umană a stat la baza prăbuşirii podului din Vrancea, care face legătura între localităţile Vulturu şi Vadu Roşca, în data de 30 aprilie, şi nu ploile din cursul săptămânii trecute, care au căzut în acea zonă, cum s-a precizat iniţial. 

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea a vrut să afle dacă sunt create premisele declarării stării de urgenţă şi s-a constatat că nu este vorba de aşa ceva, singura urgenţă fiind rezolvarea situaţiei, fie ea şi provizorie.

„Au analizat căderile de precipitaţii şi cantităţile de apă care au traversat în perimetrul podului în perioada 28-30 mai 2022 acea zonă şi s-a constatat că nu poate fi vorba despre o situaţie generată de un fenomen natural, ci de o eroare umană. În acest moment, aceasta este concluzia Grupului de Suport Tehnic, fapt pentru care nu puteam spune că suntem într-o stare de urgenţă”, a precizat prefectul Nicuşor Halici.

Eroarea umană la care se referă are legătură cu constructorul care a câştigat licitaţia pentru reabilitarea podului, în valoare de 4,3 milioane de lei, firma C-ON TRUST ENGINEERING, din Bacău, care nu a făcut bine lucrările de proiectare.

Reprezentanţii firmei nu au dorit să comenteze până acum situaţia. 

Autorităţile au anunţat că este analizată varianta rezilierii contractului cu această firmă, iar în studiu se află varianta construirii unui pod provizoriu în vecinătatea celui actual, care să permită circulaţia pe o variantă ocolitoare, astfel încât satul să nu fie izolat.

pod prăbusit

În prezent, sunt aproximativ 500 de locuitori ai satului Vadu Roşca care sunt nevoiţi să ocolească 15 km din cauza prăbuşirii podului, afectat încă din anul 2005, după celebrele inundaţii care au acoperit satul.

„Am convocat câţiva operatori, cu proiectanţi şi vom merge la faţa locului pentru a stabili o rută ocolitoare cât mai aproape de podul existent. Pentru constructor am luat în calcul şi varianta rezilierii, la modul cel mai serios. Am avut câteva întâlniri cu aparatul administrativ şi cred că ne vom îndrepta către această direcţie. Dar va trebui să respectăm toţii paşii, am solicitat expertiză autorizată pentru a şi stabili cauzele şi tot ce înseamnă responsabili. Este vorba despre o investiţie din patrimoniul judeţului şi care, în acelaşi timp, asigură accesul la cele 400 de persoane”, a precizat Cătălin Toma, preşedintele Consiliului Judeţean.

Acesta şi-a cerut scuze pentru situaţia nefericită şi a promis că va face toate demersurile pentru construcţia unui pod provizoriu, pe pontoane militare, care va fi achiziţionat cu bani de la bugetul judeţului.

În acest timp, locuitorii din satul izolat au primit asigurări de la primarul comunei Vulturu că  elevii vor fi transportaţi la şcoală cu microbuzele primăriei iar de două ori pe săptămână medicul comunal va veni să acorde consultaţii medicale oamenilor.

Vă mai recomandăm:

Un pod din Vrancea s-a prăbuşit din senin. Construcţia era avariată de la inundaţiile din 2005 VIDEO

Podul din Vrancea care s-a rupt era în reabilitare. Fost ministru: „Parte din bani au fost luaţi de apă”

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite