A murit fondatorul Târgului Imobiliar Naţional (tIMOn), Vlad Vlăsceanu. Avea doar 42 de ani şi a lucrat în presă

A murit fondatorul Târgului Imobiliar Naţional (tIMOn), Vlad Vlăsceanu. Avea doar 42 de ani şi a lucrat în presă

Vlad Vlăsceanu FOTO: Adevărul

Acesta  se afla în vizită la părinţi, la Focşani şi a suferit un infarct. Vlad Vlăsceanu era directorul general al firmei Ad Media Consulta.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vlad Vlăsceanu, directorul general al firmei Ad Media Consulta şi unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în zona imobiliară, fondaror şi director al Târgului Imobiliar Naţional (tIMOn) a murit în noaptea de joi spre vineri (7/8 ianuarie), în urma unui infarct.

Vlad Vlăsceanu avea 42 de ani şi venise joi la părinţi, la Focşani, de Sf. Ion, pentru a-l sărbători pe unul dintre cei trei copii ai săi.

Era absolvent al Colegiului Naţional "Unirea" din Focşani şi în trecut a lucrat în presă, la Uniplus Radio Focşani şi Monitorul de Vrancea, ca reporter sportiv.

Un mesaj emoţionant l-a postat fosta colegă de generaţie a lui Vlad, cunoscuta jurnalistă de televiziune Liana Alexandru. "E urâtă disperarea şi, totuşi, sunt momente când trebuie să te ridici deasupra neputinţei tale. Să ieşi în lumina celui care, trecând linia orizontului, lasă în urmă o văpaie, o căldură, o vibraţie a aerului pe care, doar oprindu-te şi privind doborât despărţirea, o mai poţi, încă, simţi, îmbrăţişându-te. Aşa ne-a fost nouă Vlad. Văpaia unei generaţii care-a aprins şi-a ţinut viu spiritul unirist. Era de-ajuns să-i dau un telefon şi el punea în mişcare cu o energie copleşitoare o mecanică a posibilului căreia nimic nu-i stătea cale. Vlad, care inventase la noi în liceu radioul, arătând că elevul trebuie să iasă din cuminţenia băncii lui, era la fel de debordant, de pasionat, de iubitor şi plin de proiecte chiar şi după 20 de ani. Căci Vlad nu avea idei, era omul marilor planuri pe care, spre uluiala tuturor, reuşea să le pună în scenă cu entuziasm şi loialitate. Debutase ca jurnalist la Uniplus, dar era în primul rând om de relaţie, de comunicare şi fapte, evoluase natural ca antreprenor şi manager, iar mulţi îl ştiau în spaţiul public ca fondatorul Târgului Imobiliar Naţional. Vlad a fost colegul meu de generaţie, prietenul datorită căruia a fost posibilă întâlnirea de 20 de ani şi mereu omul de încredere al proiectelor CNU. Anul acesta ar fi trebuit să organizăm Gala Uniriştilor All Times cu ocazia aniversării a 155 de la fondarea Colegiului National "Unirea" Focşani, dar pandemia ne-a încurcat tuturor planurile. Ieri, în ziua în care s-au împlinit cei 155 de ani, omul care a reprezentat cel mai bine spiritul unirist - aşa cum mărturiseşte directorul CNU, profesorul Cornel Noana - colegul şi prietenul nostru Vlad s-a stins din viaţă în urma unui infarct. Avea 42 de ani şi trei copii. Sunt încă strânsă de durere şi m-am oprit alături de voi în această adiere şi lumină caldă rămasă în urma celui ce trecut dincolo de linie, poate spre un alt orizont. Şi nu ştiu ce să spun. Doar rămas bun, fiindcă Vlad chiar a fost un om bun şi energia lui, care-a ţinut viu spiritul unirist, chiar ne-a rămas", a scris Liana Alexandru pe pagina sa de Facebook.

"Dacă mi-ar fi cerut cineva să exemplific existenţa, peste timp, a spiritului unirist, cu siguranţă că primul nume pe care l-aş fi pronunţat ar fi fost al tău, Vlad Vlasceanu... Nu cred că pot să-ţi mulţumesc suficient niciodată, prieten drag... Drum lin!", a scris Cornel Noană, directorul Colegiului Naţional "Unirea", pe pagina sa de Facebook.

"Nu pot sa cred! Vlad a fost copilul teribil al primei echipe de ziarişti ai fostului Monitorul de Vrancea, actualul Ziarul de Vrancea. A fost primul şi cel mai tânăr - avea 18 ani! - reporter sportiv al ziarului. De necrezut această veste! Dumnezeu sa îl ierte! Drum lin, Vlad, spre veşnicie", a transmis un mesaj de condoleanţe şi Alice Gheorghiţă, fost redactor şef al Ziarului de Vrancea.

Vlad va fi înmormântat duminică, la Focşani, în cimitirul Sudic.

Mai puteţi citi:

Saga unui întreprinzător care şi-a pus încrederea în IMM Invest: „Programul nu este pentru fraieri“

Vlad Vlăsceanu, fondatorul tIMOn, la Adevărul Live: Preţurile locuinţelor nu vor avea o creştere spectaculoasă în acest an

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările