Lung junior, dorit de Everton! Vine Dani Coman în loc?

După ce Dumitru Dragomir a anunţat că Universitatea se pregăteşte să dea lovitura pe piaţa transferurilor, iar patronul Mititelu a confirmat, au început să se facă din nou fel de fel de calcule. 

Ştiri pe aceeaşi temă

Finanţatorul Ştiinţei a precizat că va aduce unul sau doi jucători cu nume din Liga I, în cazul în care se va concretiza un transfer în străinătate al unui fotbalist al Ştiinţei.

În această vară, doar doi jucători de la Craiova au avut oferte de afară, Valerică Găman şi Silviu Lung jr., în cazul ultimului aceasta fiind cea mai aproape să se materializeze.

Portarul de 21 de ani al Universităţii, ajuns şi la naţionala mare, este dorit cu insistenţă de englezii de la Everton, care ar fi dispuşi să dea şi 3 milioane de euro pentru Silvică, dublu faţă de cât oferiseră în urmă cu o lună.

Dacă Mititelu va accepta, cu banii încasaţi pe Lung junior va trebui să acopere postul de portar şi să mai ia un jucător. Cei vizaţi ar fi Dani Coman şi Moraes, atacantul brazilian al Gloriei Bistriţa.

Există posibilitatea ca un jucător al Universităţii să plece la un club foarte important, bineînţeles de afară! Dacă se va materializa posibilul transfer, atunci Universitatea va achiziţiona imediat unul sau poate chiar doi jucători din campionatul intern, fotbalişti care sunt apreciaţi şi care se potrivesc echipei noastre! Oricum, până pe 20-25 august vom şti cu exactitate“, a anunţat Adrian Mititelu pe blogul personal.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările