Doi studenţi vor alerga 100 de km în 15 ore pentru a ajuta Spitalul Judeţean din Craiova

Doi studenţi vor alerga 100 de km în 15 ore pentru a ajuta Spitalul Judeţean din Craiova

Doi studenţi din Craiova vor alerga 100 de km în 15 ore

Doi studenţi din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova s-au hotărât să alerge 100 de kilometri, de la Vidin-Bulgaria până în faţa Spitalului Judeţean.

Ştiri pe aceeaşi temă

Scopul acţiunii este unul umanitar, iar Mihai Voinea şi Dragoş Voinea vor să tragă un semnal de alarmă faţă de autorităţi, pentru ca Spitalul Judeţean din Craiova să fie renovat cât mai repede cu putinţă. Craiovenii vor alera 100 de km în 15 ore, de la Vidin-Bulgaria până în faţa unităţii spitaliceşti din Bănie. „Dedic această cursă spitalului în care mi-am petrecut o bună parte din timp în ultimii ani. Alergând acest număr de kilometri vreau să trag un semnal de alarmă pentru renovarea celui mai mare spital din România (după nr de paturi), aflat în acest moment într-o stare efectiv deplorabilă. Este tot ce pot face în momentul acesta. Va fi greu, dar tocmai de aici frumuseţea. Cum spunea un ultramaratonist american: ”It's gonna get HARD, but it's gonna get DONE!“ , a scris pe pagina de Facebook Mihai Voinea.

Campanie pentru reabilitarea spitalului

Mihai Jitianu este cel mai mândru român care ne face cinste peste tot în lume. Tânărul şi-a propus să ducă steagul României în toate ţările lumii până în anul 2022. Olteanul s-a gândit să demareze şi o campanie pentru reabilitarea Spitalului Judeţean din Craiova.

Campania iniţiată de olteanul care şi-a propus să ducă steagul României în toate ţările lumii se va desfăşura pe site-ul de strangere de fonduri www.sprijina.ro. Românii pot dona bani timp de 60 de zile, iar Mihai Jitianu este convins că o să se strângă suma de 2 milioane de lei. „Vreau să renovăm un spital din România. Am decis să fac asta pentru că m-am săturat să aştept ca alţii să o facă pentru mine. M-am săturat să văd cum oamenii se revoltă doar pe Facebook că nu avem spitale şi că nu avem şcoli. M-am săturat de politicieni care, vă spun sincer, cred că vor doar să îşi umple buzunarele şi să aprobe proiecte doar spre folosul lor personal. Aşadar, vreau să îmi rog toţi prietenii să contribuie cu 10 lei şi să roage alţi prieteni să facă acelaşi lucru. În ultima perioadă am făcut un sondaj de opinie. I-am întrebat pe toţi dacă ar dona 4 lei pentru renovarea unui spital. 99 la sută au zis că desigur, că ce-s 4 lei (că cine n-ar da, că mai mult dai la un parcagiu. Că e un bilet la loto şi că nu vor mai juca o lună la loterie. Că pe un pachet de ţigări donează de 3 ori suma cerută. Că e prea puţin şi că ar trebui măcar 10 lei donaţi). Apoi, vă rog, daţi! Eu o să dau 400 de lei. Primul îi dau, din toată inima, pentru România!“, a postat olteanul pe pagina personal de Facebook.    
   
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările