Craiova: Şi-a nenorocit socrul cu făraşul

Craiova: Şi-a nenorocit socrul cu făraşul

Craiova: Poliştii au liniştit spiritele în familia unde a fost declanşat tărăboiul.

O femeie de 34 de ani din comuna Amărăştii de Jos i-a aplicat mai multe lovituri socrului său cu un făraş. Victima a ajuns în stare gravă la spital.

Ştiri pe aceeaşi temă

Scandalul a avut loc aseară, în jurul orei 20.00. Vecinii spun că în casa bătrânului I.Ion (66 de ani) este mai tot timpul ceartă şi că pensionarul obişnuieşte să bea. De fiecare dată, povestesc vecinii, se petrec scene de groază în ograda doljeanului. Ieri însă discuţiile s-au aprins foarte repede, bătrânul a venit de la crâşmă beat mort şi s-a luat la harţă cu nora sa, de 34 de ani.

S-a răzbunat pe tatăl soţului

Aceasta şi-a ieşit repede din fire şi s-a repezit la socru cu un făraş. Speriată că loviturile l-au prăbuşit la pământ, femeia a pus mâna pe telefon şi a anunţat oamenii legii de cele înfăptuite. "Poliţiştii efectuează în continuare cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală, urmând ca, în funcţie de concluziile medico-legale, să se facă încadrarea juridică a faptei şi să se propună soluţie legală prin parchet", a declarat comisar Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj.

Adus cu Salvarea la spital

Victima a fost transportată la Secţia de Terapie Intensiivă a Spitalului nr. 1 din Craiova, cu mai multe traumatisme. Medicii spun că pacientul îşi va reveni.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările