Copiii unor cadre medicale din Craiova, răniţi după ce caruselul în care se aflau s-a rupt. „Aruncă vina pe noi. Ireal” FOTO

Copiii unor cadre medicale din Craiova, răniţi după ce caruselul în care se aflau s-a rupt. „Aruncă vina pe noi. Ireal” FOTO

Sursa FOTO / Lucian Băluţă, tatăl copiilor

Mama era şi ea in carusel, dar nu a putut sa-şi ajute fetiţa de trei ani şi jumătate şi băieţelul de un an. A privit neputincioasă cum figurina în care se aflau a căzut într-o parte, iar copilul cel mic era târât cu faţa pe tabla caruselului. Tragedia s-a întâmplat chiar de ziua băieţelului.

 Incidentul a avut loc sâmbătă in Parcul Tineretului din Craiova. Soţii Baluţă au mers cu cei doi copii, fetiţa de trei ani si jumătate, şi băieţelul de un an, la locul de joaca din Parc. 
 
„Când a văzut caruselul, fetiţa a cerut să se plimbe. A vrut să se dea şi frăţiorul mai mic.  Eu i-am spus că nu se poate, că nu are voie, dar administratorul a venit la mine şi mi-a zis că pot să urc eu cu copiii, că nu e nicio problemă, figurinele respective ţin o greutate de 200 de kilograme”, a declarat mama copiilor.
 
 
Femeia a plătit 10 lei in plus şi a urcat în carusel împreună cu copiii. “Prima dată ne-am dat într-o figurină. Nu a fost nicio problemă.  Fetiţa a spus că mai vrea încă o dată şi ne-am mutat in Mickey Mouse. Am auzit la un moment dat un zgomot, ca şi cum ceva s-a rupt. Nu am mai avut timp să fac nimic. Macheta s-a rupt, ne-am răsturnat, fetiţa a căzut peste băieţel, mânuţa lui a fost prinsă sub figurină  şi a fost târât cu faţa pe acea tablă zincată până când caruselul s-a oprit”, a povestit femeia.
 
Tatăl a sărit imediat sa-şi ajute copiii. A ridicat figurina şi a reuşit sa-i scoată mâna copilului. Între timp, cei care au văzut întreaga scenă au sunat la 112. 
 
„Am alergat cu copiii şi la ieşirea din Parc am fost preluaţi de o Ambulanţă. Din fericire, leziunile nu au fost extrem de grave. Dar băieţelul are faţa tumefiată şi îl doare foarte rău mânuţa. Vom scoate certificat medico-legal şi suntem hotăraţi sa nu lăsăm aşa lucrurile”, a declarat Lucian Baluţă, tatăl copiilor.
 
Poliţiştii au demarat ancheta pentru a stabili exact ce s-a întâmplat.  Au audiat-o pe mama copilului. Audiat a fost şi admibistratorul caruserului care a încercat să se apere spunând că ar fi avertizat-o pe femeie sa nu urce în carusel. 
 
„Administratorul i-ar fi adus la cunoştinţă femeii faptul că, în conformitate cu instrucţiunile echipamentului de agrement, greutatea maximă admisă de machetă este de 40 de kg, iar accesul copiilor sub vârsta de 3 ani este interzis. Ulterior, atât cei doi copii cât şi mama acestora s-ar fi îmbarcat într-una din machetele caruselului, minorii ocupând locurile din faţă iar femeia locul din stanga spate. La a doua rotaţie a caruselului ar fi cedat un braţ de echilibru al machetei, care s-a înclinat spre exterior, provocând căderea minorilor. Minorii au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă nu au rămas internaţi”, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj. 
 
Părinţii copiilor susţin ca administratorul caruserului minte şi încearcă să se spele pe mâini.” Acum, aruncă vina pe noi. Ireal. Dacă domnul administrator nu a fost de acord, de ce a pornit aparatul? Putea să mă ia de mână şi să mă dea jos, dacă mă împotriveam putea sa cheme poliţia. Lucrurile nu au stat deloc aşa. E clar ca aceste aparate pun in pericol viaţa copiilor noştri, iar acum se încearcă muşamalizarea cazului. Am depus plângere şi cerem să se ia măsuri urgente pentru ca să nu păţească şi alte familii ce am păţit noi”, a spus mama celor doi copii.
 
Poliţiştii continua ancheta in acest caz pentru a stabili exact ce s-a întâmplat. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi:
 
 
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările