Scandal pentru spaţiile din staţiunea Mamaia. Magazinele alimentare, ţinute cu obloanele trase. „Cattani e de vină“

Scandal pentru spaţiile din staţiunea Mamaia. Magazinele alimentare, ţinute cu obloanele trase. „Cattani e de vină“

Staţiunea Mamaia cu obloanele trase foto: Călin Gavrilaş

O Hotărâre de Guvern, veche de 20 de ani, a dat naştere unui scandal în staţiunea Mamaia. Planul Primăriei Constanţa de a „demaneliza“ Mamaia este văzut de micii comercianţi ca o ameninţare la adresa afacerilor lor.

În 14 iunie 2001, Guvernul României dădea Hotărârea 559 privind unele măsuri de comercializare a produselor alimentare şi nealimentare în staţiunile turistice. Mai exact, în magazine se interzice comercializarea de produse alimentare (preparatele şi semipreparate din carne, lapte, ouă, a produselor de panificaţie, de patiserie şi de cofetărie, precum şi a băuturilor alcoolice, băuturilor nealcoolice, calde şi reci).

Doar că, timp de 20 de ani, această HG nu a fost aplicată în staţiunile româneşti unde putem întâlni magazine alimentare care vând astfel de produse. Cu o singură excepţie, spun comercianţii: staţiunea Mamaia.

În urmă cu 2-3 ani, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, Horia Constantinescu, cunoscut drept „comisarul Cattani de pe litoral“, a început să amendeze comercianţii care încălcau HG 559/2001. Cei care fac astfel de afaceri arată că aceste controale ar ascunde, de fapt, dorinţa ca micile lor magazine să dispară şi să lase locul restaurantelor, hotelurilor cu restaurante sau supermarketurilor.

Acum, comisarul de la OPC a ajuns director de Servicii Publice în Primăria Constanţa, instituţia care le blochează comercianţilor emiterea autorizaţiilor de funcţionare.

Acuzaţiile micilor comercianţi

„În prezent, eliberarea autorizaţiilor administrative necesare funcţionării în sezonul 2021 a spaţiilor comerciale în care se desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun este blocată, deşi cererile pentru vizarea anuală a programului de funcţionare au fost înregistrate încă din luna februarie 2021”, spun cei din Asociaţia Comercianţilor din Dobrogea.

Comercianţii explică faptul că, din anul 2007, Mamaia a suferit o transformare continuă, construindu-se un număr mare de locuinţe individuale şi colective, devenind un cartier al oraşului Constanţa în care constănţenii au locuinţe permanente şi plătesc impozite la bugetul local. Aşadar, aceşti oameni trebuie să aibă în proximitate magazine alimentare pentru a-şi procura alimente de bază.

În plus, blocarea eliberării autorizaţiilor din partea Primăriei Constanţa a condus, „la imposibilitatea deschiderii magazinelor cu activitate sezonieră la data de 1 mai 2021 şi/sau la continuarea activităţii celor cu caracter permanent, pentru care există obligativitatea vizării anuale pana la data de 31 martie 2021“, mai spune Asociaţia Comercianţilor din Dobrogea.

Comercianţii susţin că Horia Constantinescu, directorul din Primăria Constanţa, vrea să se revanşeze faţă de patronatele din turismul de pe litoral pentru susţinerea din campania electorală, când el a candidat la funcţia de primar al municipiului Constanţa.

În consecinţă, Asociaţia Comercianţilor din Dobrogea a făcut o serie de plângeri la Guvernul României, Prefectura Constanţa, Parlament, Consiliul Concurenţei, dar a sesizat şi instanţele de judecată unde solicită revocarea HG 559/2001.

„Sunt vinovat că nu iau şpagă”

În replică, Horia Constantinescu a transmis că operatorii economici din Mamaia, care solicită acord sau aviz de funcţionare de la Primăria Constanţa, trebuie să respecte mai multe acte normative, printre care şi HG 559/2001. „Acestea sunt în vigoare şi trebuie respectate, indiferent dacă acestea contravin unor interese de grup”, spune directorul.

El arată că Asociaţia Comercianţilor poate depune oricând o sesizare penală în ceea ce-l priveşte dacă se consideră că a încălcat vreo lege.

„Poate pentru că nu am intrat cu mâna întinsă în acţiunile de control sau pentru că nu mi-am umplut sacoşele cu bunuri, am devenit indezirabil pentru cei care încalcă legea. Şi mai sunt vinovat pentru ceva: nu iau şpagă”, afirmă Horia Constantinescu.

Cel mai probabil, scandalul se va tranşa în instanţele de judecată, dar planul Primăriei Constanţa este de a transforma Mamaia dintr-o staţiune „manelizată“ într-o veritabilă staţiune turistică, unde trebuie să opereze, aşa cum a transmis public primarul Vergil Chiţac, „cei care au hoteluri şi restaurante, în condiţii civilizate şi cu respectarea legii”.

Vă recomandăm şi:

Vergil Chiţac, primarul Constanţei: „Mamaia s-a manelizat. Să nu mai vindem salam pe timp de vară acolo”

Faţa urâtă a litoralului românesc. Coji de seminţe, coceni de porumb, manele fără număr şi preţuri umflate VIDEO

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările