Sărbătoarea Schimbării la faţă. Biserica greacă din Constanţa îşi sărbătoreşte hramul

Sărbătoarea Schimbării la faţă. Biserica greacă din Constanţa îşi sărbătoreşte hramul

Biserica greacă din Constanţa poartă hramul Schimbării la faţă

De sărbătoarea Schimbării la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos, pe care ortodocşii o celebrează luni, 6 august, arhiepiscopul Tomisului, ÎnaltPreasfinţitul Teodosie, va oficia Sfânta Liturghie arhierească, începând cu ora 9.00, la biserica Schimbarea la faţă (Biserica greacă) din Constanţa.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ca în fiecare an, la slujbă vor participa alături de un sobor de preoţi si credincioşi şi membri ai comunităţii elene din Constanţa. Cei prezenţi se vor putea închina moaştelor Sfântului Apostol Andrei, care vor fi aduse de la mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei începând de vineri.

Construcţia bisericii a început în anul 1865 şi s-a terminat în anul 1867, la baza ei stând firmanul de construire dat de către Sultanul Abdul Aziz.

Clădirea, în formă dreptunghiulară, nu are turle, întrucât era prevăzut în mod expres în aprobare, ca bisericile creştine din Imperiul Otoman să nu fie mai înalte decât moscheele musulmane. Pictura bisericii a fost executată de un renumit pictor aghiograf de la Muntele Athos.

Pe 23 noiembrie 1878, în această biserică, în prezenta locuitorilor oraşului Constanţa s-a făcut primul Te-Deum de mulţumire pentru victoriile ostaşilor români în luptele de cucerire a independenţei naţionale (1877) de la Plevna, Vidin, Rahova precum şi pentru revenirea Dobrogei la Ţara Mamă.

În anul 1954 biserica a fost declarată Monument Istoric şi inclusă pe lista de Patrimoniu Naţional şi Cultural. Din cauza lipsei fondurilor şi a stării de degradare, membrii Comunităţii Elene au cerut aprobarea Patriarhiei Române ca lăcaşul de cult să treacă în sânul Bisericii Ortodoxe Române.

În anul 1974, Patriarhia Română a aprobat includerea bisericii parohiale cu patrimoniu şi enoriaşi în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului şi a Dunării de Jos. Biserica Schimbarea la Faţă mai serbează două hramuri: 27 august – Sfântul Fanurie şi 30 noiembrie – Sfântul Andrei.

Slujbele se săvârşesc aici atât în limba română, cât şi în limba greacă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările