Părintele Nicolae Bordaşiu: „Am refuzat să trăiesc sub jugul stăpânirii străine“. Era aşteptat la Constanţa în această lună pentru a vorbi despre „Rugul Aprins“

Părintele Nicolae Bordaşiu: „Am refuzat să trăiesc sub jugul stăpânirii străine“. Era aşteptat la Constanţa în această lună pentru a vorbi despre „Rugul Aprins“

Părintele Nicolae Bordaşiu FOTO Adevărul

Părintele Nicolae Bordaşiu, discipolul lui Daniil Sandu Tudor şi ultimul mărturisitor al Rugului Aprins de la Mânăstirea Antim, a murit pe 9 noiembrie 2018.

Ştiri pe aceeaşi temă

Lectorul universitar Carmen Cionea spune că vestea morţii părintelui a cutremurat-o profund. „În ultimele trei săptămâni întreţinusem o corespondenţă susţinută cu domnia sa. Motivul? Părintele Nicolae Bordaşiu se antrenase în efortul de a citi manuscrisul noului meu volum „Să nu fiţi căldicei! Sandu Tudor şi întemeierea Rugului Aprins (1940-1942)”, căruia i-a alcătuit «Cuvântul înainte». Mai mult, răspunsese cu entuziasm invitaţiei de a prezenta volumul în cadrul Târgului Gaudeamus dar şi de a se număra printre conferenţiarii Simpozionului „Părintele Daniil Sandu Tudor şi chipul Rugului Aprins”, din 17 noiembrie, de la Constanţa (ediţia a II-a). Solicitudinea cu care a răspuns invitaţiilor mai sus amintite, profunzimea observaţiilor, luciditatea analizei, egala generozitate şi blândeţe îmi probaseră impresia că timpul nu avea nicio putere asupra acestui om, care, iată, se dovedea mult mai tânăr mintal şi sufleteşte, decât mulţi dintre contemporanii săi“, spune Carmen Cionea.
 
În 2015, Carmen Cionea, lector universitar la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, a publicat un volum de interviuri „Chipul Rugului Aprins“, în care părintele Nicolae Bordaşiu a acceptat să retrăiască drama tinereţii sale. „Anunţat telefonic de intenţia mea de a-l vizita, părintele Nicolae-Ioan Bordaşiu a acceptat întrevederea la un foarte scurt răstimp, ceea ce mi-a produs o reală bucurie. Generos, pentru a-mi uşura găsirea destinaţiei, m-a aşteptat cu fereastra deschisă, deşi noaptea, cu nori grei, negri, şi frigul ce sfredelea crud pielea trecătorilor m-au făcut să mă simt profund jenată de sacrificiul pe care l-a presupus acest act. Pentru a scurta acest supliciu am alergat spre casa unde, în fereastră, am zărit profilul părintelui dar, printr-o mişcare delicată a mâinii, am fost îndemnată să-mi temperez mişcările. Acesta a fost momentul în care am distins, în profunzimea nopţii spartă de lumina eliberată prin fereastra casei, chipul blând şi privirea caldă a părintelui. Am pătruns, timid, pe uşa larg deschisă. Părintele, binevoitor, m-a introdus într-o cameră a Casei Parohiale (unde a locuit până la sfârşitul vieţii sale pământeşti)  şi o căldură primitoare mi-a surprins plăcut simţurile“.
 
Carmen Ciornea povesteşte că „Încăperea era străjuită de icoana Maicii Domnului, înconjurată de-a stânga şi de-a dreapta, de alte două icoane, care-mi apăreau drept elementele dominante ale acestui spaţiu atât prin dimensiunea impunătoare cât şi prin măiestria artistică a alcătuirii lor. Bătrânul mobilier era compus din două piese: bibliotecă şi birou, ambele invadate de numeroasele volume care, nemulţumite parcă de îngustimea locului canonic dedicat lor, cotropeau toate ungherele, spre jena Părintelui ce găsea de cuviinţă să se justifice: „Eu sunt la o etapă a vieţii în care «plecarea»  este o realitate destul de prezentă şi mi-am spus că e bine să mă îngrijesc chiar eu de această zestre. Vreau să donez o parte din biblioteca mea unor mânăstiri pentru că acolo cărţile vor fi de un real folos. 
 
 
 
Biblioteca părintelui Bordaşiu FOTO Carmen Cionea
 
Câteva fotografii aşezate în geamurile bibliotecii mi-au atras atenţia şi, la o privire atentă, am distins chipurile marilor părinţi ai ortodoxiei noastre: Părintele Arsenie Boca, Părintele Constantin Galeriu, Părintele Petroniu Tănase, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Justin Părvu, Părintele Daniil Sandu Tudor“.
 
Iată cum povestea părintele Bordaşiu legătura dintre ei şi Daniil Sandu Tudor: „Sandu Tudor, dintre toţi cei pe care i-a cunoscut, ne-a ales un grup de vreo 12-14-20, nu ştiu câţi, care să ne întâlnim şi aparte, după modelul întrunirii seniorilor de la Rugul Aprins, şi-am ales ziua de marţi după-amiază, când cei care am fost chemaţi din cei mulţi, de către Sandu Tudor, ne adunam împreună în Paraclisul de la Mânăstirea Antim, unde ne ţineam întrunirile. Aici, am început şi noi, ca şi cei mai în vârstă, să facem vreme de meditaţie - nu spun ceasuri de meditaţie că nu puteam să stăm ceasuri întregi - şi fiecare dintre noi încercam, aşa, după posibilităţile fiecăruia, să interpretăm un text scripturistic sau o lectură din Sfinţii Părinţii, pe care ne-o indica Sandu Tudor, şi spuneam ce gândeam şi ce simţeam în legătură cu ce era în lectura respectivă. Şi-aşa ne educam“.
 
Nicolae Bordaşiu  s-a născut la 22 mai 1924 în satul Sălbociu din judeţul Bihor. Tatăl, Gheorghe, a fost învăţător şi din 1929 şi preot, iar mama, Maria - nepoată de văr a Mitropolitului Vasile Mangra, a fost casnică. Începutul şcolii primare l-a făcut în satul natal, apoi la Oradea unde a şi studiat cinci clase la liceul Gojdu. Când a venit cedarea Ardealului de Nord, familia a fost silită să se refugieze şi s-au stabilit într-un sat sărac, dar cu oameni bogaţi sufleteşte, Poiana Moţilor.
 
„Eu am refuzat să trăiesc sub jugul stăpânirii străine, aşa că la doar 16 ani, am părăsit tihna căminului părintesc pentru a-mi continua studiile în oricare altă parte, unde predarea să se facă în dulcea limbă română. Tata a încuviinţat, cerându-mi însă, la scurtă vreme, s-o iau şi pe sora mea, care, date fiind condiţiile în care am fost crescuţi - mama moartă şi tata împărţit între parohie, şcoală şi munca pământului - nu putea suporta absenţa mea. Aşa am ajuns de la Oradea, unde urmasem cinci ani cursurile Liceului „Emanuil Gojdu”, într-un mic orăşel -Beiuş, şi aici mi-am finalizat studiile liceale“, povestea părintele.
 
A terminat liceul în oraşul Beiuş, un oraş mic dar cu bogat trecut istoric. După cedarea Ardealului aici erau două Episcopii, Prefectură de Judeţ si apăreau trei ziare. In timpul liceului a fost pedagog la internatul ortodox de baieţi.
 
În acest oraş a avut prilejul să-l cunoască şi să fie aproape de Episcopul Dr. Nicolae Popovici, un înţelept ierarh şi mare patriot. După Bacalaureat a urmat cursurile Facultăţilor de Teologie şi Farmacie din Bucureşti. A avut ca profesori la Teologie pe marii dascăli şi preoţi Ioan G. Coman, Petre Vintilescu, Nae Popescu, Rovenţa, Gala Galaction precum şi pe Tudor Popescu şi Ioan G. Savin. In acelaşi timp avea colegi de facultate pe mitropoliţii Nicolae Corneanu, Valeriu Anania, Antonie Plămădeală, Episcopii Roman Stanciu şi Gherasim Cristea, Arhimandritul Roman Braga, sau pe Costel Bărbulescu, Teodor Damşa şi Eliade Buciuc.
A făcut parte din grupul de tineri de la „Rugul Aprins” de la mânăstirea Antim, unde împreună cu alţi 11, între care Nae Nicolau, Roman Braga, Valeriu Streinu, Andrei Scrima, au primit binecuvântarea rugăciunii de la părintele Ioan cel Strein. A fost secretar şi apoi preşedintele Asociaţiei Studenţilor de Teologie. Pentru a contracara activitatea utecistă în rândul studenţilor, cu binecuvântarea părintelui Benedict Ghiuş, împreună cu Roman Braga şi Gh. Domăşneanu au înfiinţat Asociaţia Tineretului Ortodox Studenţesc (ATOS) fapt care a făcut să fie arestaţi mulţi din ei în 1948.
 
Deţinut politic între 1955 - 1964
 
Părintele Nicolae a stat ascuns ani îndelungaţi (1948-1955) prin satele bihorene, fiind căutat de securitate pentru o condamnare în lipsă la 20 de ani închisoare. Descoperit şi arestat în 1955, au urmat ani grei de închisoare prin Timişoara, Jilava, Oradea şi Aiud, fiind deţinut politic între 1955-1964.
 
După eliberare a lucrat ca muncitor, apoi tehnician la Institutul Cantacuzino, unde a făcut parte dintr-un colectiv care a preparat pentru întâia oară în România gama globulina din sânge retro-placentar.
 
Întâlnirea cu Patriarhul Justinian în 1968 a schimbat drumul vieţii. Patriarhul Justinian şi ministrul Mircea Maliţa din august 1968 până în februarie 1969 au stăruit la autorităţi ca să obţină numirea sa ca profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti. Patriarhul Justinian l-a hirotonit diacon şi apoi preot, de sărbătoarea Sf. Andrei, în 30 noiembrie 1969. În acest timp a urmat studiile de doctorat la Facultatea de Teologie, avînd ca îndrumător pe părintele Stăniloae. În 1973 a plecat la studii la Paris, unde a frecventat prelegerile profesorilor Jean Mrie Le Guillou O.P., Charles Kannengisser, Alain Besancon, Henri Bouillard şi unde a obţinut la Institutul Catolic un „Certificat d’habilitation pour le doctorat de 3-eme cycle” (nr. 367/ 1 oct. 1974).
 
În timpul studiilor la Paris, prin Ion Cuşa, i-a cunoscut pe Ion Mămăligă, Eugen Ionescu (căruia i-a procurat Filocalia). Datorită părintelui Stăniloae, l-a Întâlnit pe Emil Cioran. L-a cunoscut şi pe preotul Virgil Gheorghiu.
 
Dar cea mai importantă relaţie a fost cu teologii de la Institutul Saint-Serge: Clement Olivier şi Michel Evdokimov. Revenit în ţară a fost din nou profesor la seminar (1975) până în octombrie 1981, când este transferat la Biserica Sf. Silvestru, unde este şi acum. Aici a avut meritul de a fi între cei dintâi care au început predarea religiei în şcoală, imediat după decembrie 1989. Tot aici a ajutat tineretul să cunoască învăţătura de credinţă şi în colaborare cu „Comunitatea Taize” din Franţa, începând cu 1990, a organizat participarea tinerilor la întâlnirile de tineret creştin din Europa.
 
A publicat studii ("Frumuseţea şi însemnătatea preoţiei după Sf. Grigorie Teologul") şi predici.
Împreună cu părintele Galeriu au intrat în legătură cu biserica San Silvestro din Roma pentru a obţine, pentru biserica de aici, Sfintele Moaşte ale Sf. Silvestru, pe care le-a adus de la Roma P.F.Părinte Patriarh Teoctist şi le-a depus în Biserica Sf. Silvestru din Bucureşti, la 3 noiembrie 2002.
 
A făcut parte, în mai multe legislaţii, din Adunarea Eparhială şi Permanenţa Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştiului. A fost distins cu rangul de Iconom stavrofor de către P.F.Patriarh Justinian şi apoi şi de către P.F. Patriarh Teoctist. După moartea părintelui Galeriu (2003) este numit paroh al Bisericii Sf. Silvestru până în anul 2010.
 
Slujba înmormantării Părintelui Nicolae Bordaşiu va avea loc luni, 12.11.2018, ora 11.00, la Biserica Sfântul Silvestru din Bucureşti.
 
 
Vă mai recomandăm:
 
 
 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: