Moartea unui dascăl drag: „A fost printre puţinii profesori cu adevărat dedicaţi din Universitate“

Moartea unui dascăl drag: „A fost printre puţinii profesori cu adevărat dedicaţi din Universitate“

Doina Paula Balaban a murit FOTO Facebook

Prof.univ.dr. Doina Paula Balaban, din cadrul Facultăţii de Medicină Dentară, a murit la 24 octombrie. Vestea tristă a fost anunţată de Universitatea Ovidius.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Ne exprimăm regretul profund la vestea decesului prematur al colegei noastre, prof.univ.dr. Doina Paula Balaban, din cadrul Facultăţii de Medicină Dentară. 
 
Doamna profesor Balaban a făcut parte din primul eşalon de cadre didactice cu care s-a început activitatea Facultăţii de Medicină, nou înfiinţată în anul 1990. De asemenea, a pus bazele disciplinei Biochimie din cadrul Facultăţii de Medicină Dentară, pe care a predat-o cu dăruire şi entuziasm. Din dubla sa postură, de dascăl şi cercetător, a obţinut brevete de cercetare şi a publicat articole şi cărţi de specialitate, pe care studenţii noştri le vor consulta în continuare în formarea lor profesională. Doamna prof.univ.dr. Doina Paula Balaban va rămâne în amintirea acestora şi a noastră ca un profesionist desăvârşit, care, cu pasiune şi devotament, a format zeci de generaţii de studenţi şi a contribuit la dezvoltarea Facultăţii de Medicină, iar mai apoi la cea de Medicină Dentară. 
Transmitem sincere condoleanţe familiei îndurerate şi tuturor celor care au cunoscut-o. 
Dumnezeu să o odihnească în pace!
Comunitatea academică a Universităţii „Ovidius” din Constanţa“, este anunţul pe pagina de Facebook a Universităţii Ovidius Constanţa.
 
Studenţii Doinei Balaban deplâng moartea dascălului: „Dumnezeu sa o ierte! A fost printre putinii profesori cu adevarat dedicati din Universitate! Si o persoana extraordinara! Va multumesc pentru tot, doamna profesoara! Condoleante familiei!“; „O profesoară exceptionala, m a facut sa ador chimia ...“; „Sincere condoleante! Un profesor minunat, cu o energie extraordinara care si-a pus amprenta in dezvoltarea multor generatii de medici!“. 
 
Vă mai recomandăm:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările