Când pică Paştele în 2019. Ce a hotărât Sinodul BOR legat de parteneriatele civile

Când pică Paştele în 2019. Ce a hotărât Sinodul BOR legat de parteneriatele civile

Sfântul Sinod BOR cu Preafericitul Daniel Sursa basilica.ro

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a hotărât joi, 24 mai, calendarul bisericesc pentru anul 2019. Conform deciziei, sărbătoarea de Paşti va fi celebrată în luna aprilie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Hotărârea a fost luată în ziua de 24 mai 2018, în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ce s-a desfăşurat în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Patriarhia Română a anunţat că Sinodul a adoptat o serie de decizii. Una dintre ele priveşte aprobarea calendarului bisericesc pentru anul 2019, an în care Sfintele Paşti se vor sărbători în ziua de 28 aprilie. 

Totodată a fost reiterată poziţia Bisericii Ortodoxe Române privind legalizarea parteneriatelor civile, „având în vedere faptul că aceasta va conduce la încurajarea şi legalizarea concubinajului, precum şi la deresponsabilizarea partenerilor de viaţă, în detrimentul interesului major al copiilor“, precizează BOR, care aminteşte că respingerea parteneriatelor civile este şi poziţia tuturor Bisericilor Ortodoxe, exprimată la Sfântul şi Marele Sinod din Creta din anul 2016. 

Sinodul a mai decis să aprobe propunerea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei de înscriere în calendarul Bisericii Ortodoxe Române în ziua de 9 iulie a cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului – „Îndrumătoarea” de la Mânăstirea Neamţ, începând cu anul 2019. De asemenea, au fost aprobate textele slujbei, sinaxarului, troparului, condacului şi acatistului cinstirii acestei Sfinte Icoane.

Patriarhia mai transmite că „la solicitarea insistentă a clerului şi a credincioşilor mireni din Mitropolia Basarabiei“, Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret pe Preasfinţitul Părinte Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, ca Episcop de Bălţi.

De asemenea, Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Veniamin Goreanu, consilier patriarhal, ca Episcop al Basarabiei de Sud, şi tot prin vot secret a fost ales Preacuviosul Părinte Arhimandrit Timotei Bel ca Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Noul Arhiereu-vicar va purta titulatura Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul. 

Pe aceeaşi temă: 

Vasile Bănescu, Patriarhia Română: Biserica sprijină familia naturală, nu „tradiţională“

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: