Călcâiul lui Ahile pentru Sevil Shhaideh. De ce este invocat soţul sirian ca o piedică faţă de numirea premierului propus de PSD

Călcâiul lui Ahile pentru Sevil Shhaideh. De ce este invocat soţul sirian ca o piedică faţă de numirea premierului propus de PSD

Akram Shhaideh, în timpul emisiunii din 2012 în care neagă represaliile regimului Bashar al-Assad împotriva civililor din Siria

Mai mulţi experţi în politică internaţională invocă legislaţia privind accesul la informaţii clasificate pentru a atrage atenţia că Sevil Shhaideh, propunerea coaliţiei PSD-ALDE-UDMR pentru funcţia de prim-ministru al României, ar putea fi incompatibilă cu funcţia, din cauza trecutului soţului, Akram Shhaideh.

Ştiri pe aceeaşi temă

ULTIMA ORĂ Preşedintele Klaus Iohannis a respins marţi, 27 decembrie, desemnarea lui Sevil Shhaideh ca prim-ministru al României. Şeful statului a făcut la Palatul Cotroceni o declaraţie de presă.

„Bună ziua!

Săptămâna trecută, când am avut consultări cu partidele politice, PSD şi ALDE, care au ţinut să vină împreună la consultări, mi-au propus-o pe doamna Sevil Shhaideh pentru poziţia de Prim-ministru.

Am cântărit cu grijă argumentele pro şi contra, şi am decis să nu accept această propunere. În consecinţă, solicit coaliţiei PSD + ALDE să facă altă propunere. Vă mulţumesc!” 

Propunerea respinsă: Sevil Shhaideh

Sevil Shhaideh (52 de ani), propunerea coaliţiei PSD-ALDE-UDMR pentru postul de prim-ministru al României, avea teoretic şansele cele mai mari să fie desemnată pentru această demnitate publică „după Crăciun“, după cum a anunţat preşedintele Klaus Iohannis.

Mai mulţi analişti în probleme de securitate aduc în discuţie prevederi legale pentru a atrage atenţia că Sevil Shhaideh ar putea fi incompatibilă cu funcţia de prim-ministru. Premierul României devine, printre altele, şi vice-preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare al Ţării (CSAT), postură din care are acces la informaţii clasificate extrem de sensibile, referitoare la siguranţa naţională.

Înainte de a accede în CSAT, premierul trebuie să obţină un „certificat de securitate“ emis de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS). Referitor la eliberarea acestui certificat, Legea privind accesul la informaţii clasificate specifică: „Principalele criterii de evaluare a compatibilităţii unei persoane în acordarea avizului de securitate, pe baza căruia ORNISS eliberează certificatul de securitate, vizează trăsăturile circumstanţiale şi de caracter care pot genera riscuri de securitate. Deşi aceste criterii se referă la persoana care trebuie avizată, conduita, caracterul, concepţiile sau împrejurările de viaţă ale soţului/soţiei ori concubinului/concubinei pot fi, de asemenea, relevante şi trebuie luate în considerare“, specifică legislaţia.

Parcursul fulminant al lui Akram Shhaideh

Factorii care trebuie analizaţi sunt, printre altele, dacă demnitarul „poate fi supus la presiuni din cauza rudelor sau a persoanelor apropiate, care ar putea genera o vulnerabilitate exploatabilă de către serviciile de informaţii străine ale căror interese sunt ostile pentru interesele de securitate ale NATO şi/sau ale ţărilor membre şi partenere“.

Factorul „de vulnerabilitate“ în cazul lui Sevil Shhaideh este căsătoria cu cetăţeanul sirian Akram Shhaideh (54 de ani). Acesta a sosit în 2010 în România, iar un an mai târziu era deja căsătorit cu Sevil (n.r. - Geambec pe numele de fată, Sumanariu după primul soţ - un medic român). Spre deosebire de alţi cetăţeni din ţările arabe care au venit în România la studii în timpul regimului comunist, au rămas aici şi au crescut profesional, Akram Shhaideh a studiat şi a lucrat doar în Siria până în 2010.

Născut la Damasc, Akram Shhaideh are o diplomă în Agricultură obţinută în 1984 la Universitatea Tishreen din Siria şi a lucrat în administraţia publică din ţara natală.

În anul 2010, sirianul obţine două doctorate, în Dezvoltare rurală şi în Management de resurse naturale, la Universitatea Bucureşti. Ajuns în România, a obţinut într-un timp extrem de scurt privilegii ale statului român: cetăţenie română, slujbe la Universitatea Ovidius din Constanţa şi la două companii de stat - RAJDP şi RAJA, ajungând până la demnitatea de a fi consilier la cabinetul secretarului de stat din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, minister în care s-a afirmat soţia sa ca secretar de stat, apoi ca ministru.

Până nu demult, Akram Shhaideh era plătit din trei surse: Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa (regie subordonată Consiliul Judeţean Constanţa, forul condus de Nicuşor Constantinescu, unde Akram era angajat şi retribuit cu un venit anual de 41.536 lei), Universitatea Ovidius din Constanţa (profesor, 3.608 lei) şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (consilier la cabinetul secretarului de stat, 4.120 lei). În ultimul an, sirianul a devenit salariat la RAJA, care împreună cu postul de la RAJDP, îi aduce un venit de 36.000 lei pe an.

Ca proprietăţi, Akram Shhaideh deţine trei apartamente (dintre care unul în construcţie) în Siria. Imobilele cu suprafeţe între 93 şi 180 metri pătraţi îi aparţin în proporţie de 50-100%, fiind dobândite în perioada 1993-2013. Sevil nu are drept de proprietate asupra apartamentelor din Siria, după cum specifică ea în declaraţie, deoarece soţul are proprietate exclusivă, conform legislaţiei siriene.

Akram Shhaideh: „Nimic grav în Siria“

Akram Shhaideh şi-a exprimat constant susţinerea pentru regimul sirian al Bashar al-Assad. În plus, pe contul de pe reţeaua Facebook, a distribuit un articol care premăreşte realizările liderului Hezbollah, organizaţie clasificată drept teroristă de către SUA şi UE. 

Adevărul“ a publicat în exclusivitate o înregistrare video din 2012, în care Akram Shhaideh afirmă că în Siria nu se întâmplă nimic grav, deşi războiul izbucnise acolo de câteva luni. „Primeam telefoane de la prieteni din România care mă întrebau: ce se întâmplă aici? Nimic nu se întâmplă. Pe alte canale ca BBC sau France 24, destul de populare, arătau că se întâmplă lucruri aici. Şi eu le spuneam prietenilor mei că, de fapt, nu asta e realitatea“, declara Akram Shhaideh la o televiziune siriană, negând represaliiile violente ale regimului Bashar al-Assad împotriva civililor.

 

Opinii

Cătălin Predoiu, fost ministru de Externe şi de Justiţie, crede că Sevil Shhaideh, propunerea de premier a PSD, nu va putea avea acces la informaţii clasificate pentru că ar încălca legea. „Nu văd cum Sevil Shhaideh ar putea primi certificatul ORNISS pentru acces la informaţii de nivel CSAT, deci inclusiv informaţii clasificate NATO. Liviu Dragnea înţelege acest lucru, de unde rezultă că, în toată această problemă pe care a creat-o statului român prin propunerea sa, încearcă de fapt să facă un joc politic personal mai complicat. Ori Dragnea e mai puţin inteligent decât îl prezintă analiştii pro-PSD, ori ştie ceva ce noi nu ştim legat de propria persoană şi raporturile sale cu legea“, este de părere Predoiu.

Europarlamentarul Cristian Preda ridică de asemenea problema referitoare la accesul la informaţii secrete. „În această lege este prevăzut faptul că soţul sau soţia unui demnitar să nu aibă legături cu organizaţii teroriste. Iar admiraţia faţă de Hezbollah este acoperită de această lege. Numirea doamnei Shhaideh este foarte problematică. Hezbollah este pe lista organizaţiilor teroriste elaborate de UE, iar noi suntem parte a UE. Ultima listă a fost publicată în iunie, iar Hezbollah figurează pe o poziţie foarte clară“, consideră Preda. 

Noi am spus că Hezbollah este o organizaţie teroristă şi noi numim premier pe cineva al cărei soţ este susţinător al acestei organizaţii“

Cristian Preda

europarlamentar

El spune că propunerea PSD ridică foarte multe semne de întrebare: „Noi am spus că Hezbollah este o organizaţie teroristă şi noi numim premier pe cineva al cărei soţ este susţinător al acestei organizaţii. Cancelariile occidentale se informează mai mult decât o facem noi. Preşedintele n-ar trebui s-o numească pe doamna Sevil Shhaideh. Să spună că nu contestă dreptul PSD de a propune pe cineva, dar să vină cu o altă propunere. Preşedintele are legea de partea lui şi poate s-o invoce. Sevil Shhaideh ar încălca legea dacă dacă ar avea acces la lege şi nu se poate duce la reuniunile Consiliului European dacă nu are acces la informaţii, de exemplu la relaţiile externe dintre UE şi Siria“.

Ioan Talpeş, fost şef al Serviciului de Informaţii Externe, îşi exprimă încrederea că preşedintele Iohannis va lua decizia legală. „Tensiunea este fabricată, era firesc să fie un răgaz între nominalizare şi desemnare. Categoric, preşedintele a fost surprins de propunere. Sigur, Dragnea garantează pentru Sevil Shhaideh, dar la nivelul informaţiei sale. Nu spun că soţul ei sirian ar pericilita numirea ei, dar situaţia propriu-zisă şi contextul din Siria implică Aliaţii. Există 3 milioane de sirieni care trăiesc în afara graniţelor, care sunt buni cetăţeni. Dacă Akram Shhaideh a obţinut aşa statut în România, înseamnă că este un om foarte valoros“, a conchis Talpeş.

Shhaideh, descrisă de o rubedenie

Metin Cerchez, fost deputat al minorităţii turco-tătare şi fost membru în comisia de securitate naţională, o descrie pe Sevil Shhaideh pe blogul său. Nepotul actorului Hamdi Cerchez, fost colaborator OTV şi condamnat pentru cazul „strigoiul din Medgidia“ (când a ajutat nişte musulmani să dezgroape o femeie şi să-i înfigă un ţăruş în inimă), Metin Cerchez spune că Sevil este naşa lui de cununie din 1994 şi verişoară mai îndepărtată, prin tată.

După ce o portretizează pe Sevil, Cerchez îşi exprimă temerea privindu-l pe Akram Shhaideh: „Viaţa lui Sevil ia o cale ascendentă sub umbrela lui Liviu Dragnea. Îl cunoaşte pe sirianul Shhaideh şi în scurt timp - curios de scurt - devine doamna Shhaideh. Akram Shhaideh e o fire mai dură specifică mai degrabă serviciilor secrete. Venit în 2010 - dar nu cred, pentru că ştie prea bine româneşte, pentru un doctorat la ASE, Shhaideh a fost profesor la Universitatea Ovidius, dar şi angajat la Consiliul Judeţean Constanţa, unde e implicat în aşa-zisa împădurire cu salcâmi care i-a adus lui Nicuşor Constantinescu alt dosar penal cu pagube de milioane de euro“, scrie Metin Cerchez.

Dragnea: „Nu există niciun fel de vulnerabilitate“

Liviu Dragnea, liderul PSD şi principal susţinător al lui Sevil Shhaideh pe care o recomandă drept o profesionistă desăvârşită, a amintit că ea a fost ministru la MDRAP, iar atunci Serviciile nu au avut nicio problemă cu ea. „Soţul doamnei Shhaideh e cetăţean român. Eu sunt sigur că toate instituţiile nu acordau cetăţenie unui om dacă era o problemă. Eu îl cunosc, e un om foarte serios, foarte bine pregătit, liniştit. Am auzit câteva alegaţii inclusiv la un fost preşedinte care bate câmpii. Nu există niciun fel de vulnerabilitate. Cred că serviciile secrete ar trebui să aibă o poziţie foarte clară dacă există vreo problemă de securitate sau vreo altă problemă în ceea ce priveşte această nominalizare. Altfel o să consider că aceste zvonuri pleacă de la ei. Şi chiar le cer public şi prieteneşte, că ne cunoaştem. Auziţi? Mai avem să discutăm la NATO despre soţul doamnei Shhaideh. Râde lumea de noi. Noi vrem guvern. Românii au votat. Vor să-l pună, bine. Nu vor să-l pună, mergem în altă parte“, a spus Dragnea după nominalizarea lui Shhaideh. 

Pe aceeaşi temă: 

Argumente pro şi contra desemnării d-nei Sevil Shhaideh. Ce va face preşedintele Iohannis? Voi ce sfat îi daţi?

Averea şi interesele lui Sevil Shhaideh, premierul propus de PSD. Soţul ei sirian, angajat la două regii de stat. Ambii au fost buni de consilieri la MDRAP

Val de critici la adresa PSD. Votanţii sunt dezamăgiţi de propunerea lui Sevil Shhaideh: „V-aţi pierdut minţile sau vă răzbunaţi pe noi? Cu ce v-am greşit?“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările