România, în ritm de melc. „Văd schimbări în bine, dar prea mici la scara câtorva ani”

La numai 25 de ani, Ilinca Duţă e angajata Delegaţiei Uniunii Europene la Consiliul Europei şi a studiat la Sorbona şi Cambridge. Plecată din România de ani buni, tânăra vede atât jumătatea plină a paharului, cât şi pe cea goală, dar nu pierde speranţa că lucrurile se vor schimba şi în ţara sa

Ilinca Duţă a terminat liceul ca şefă de promoţie cu 10 pe linie la Bacalaureat, după care a urmat cursurile la Sorbonne Université, în Paris. Aici, ea a parcurs o dublă specializare, ceea ce francezii numesc bi-licence, în Istorie şi Limbi, Literaturi, Civilizaţii Străine şi Regionale, menţiunea Spaniolă.

Ulterior, a urmat un master în Relaţii Internaţionale şi Politică la University of Cambridge, unde a realizat o teză intitulată „Pre-communist and Communist Legacies in Contemporary Populist Discourse in Poland and Romania”.

O carieră la Strasbourg

După terminarea studiilor, Ilinca Duţă a ales o carieră la Uniunea Europeană, mai exact în Delegaţia Uniunii Europene la Consiliul Europei, în Strasbourg - în termeni mai clari, o misiune diplomatică a Uniunii Europene pe lângă Consiliul Europei. Mai întâi, ea a urmat un stagiu între 2019 şi 2020, după care a devenit asistent de comunicare. Din această postură, românca participă la elaborarea şi implementarea strategiei de comunicare a Delegaţiei, la promovarea şi monitorizarea campaniilor de informare şi diplomaţie publică sau la gestionarea bugetului dedicat comunicării, printre altele.

„Stagiul l-am efectuat în perioada noiembrie 2019 - iunie 2020. A fost o experienţă care m-a învăţat foarte multe despre cum funcţionează o misiune permanentă şi cum colaborează două organizaţii internaţionale cu vocaţie europeană şi valori comune, dar cu roluri şi competenţe foarte distincte, aşa cum sunt Uniunea Europeană şi Consiliul Europei. A fost prima experienţă de acest fel şi cu siguranţă mi-a dezvăluit diplomaţia dintr-o altă perspectivă decât cea pe care mi-au oferit-o studiile - mai practică, mult mai centrată pe discurs şi comunicare”, spune tânăra.

Din 2020, este asistent de comunicare în cadrul acestei misiuni. Acum, sarcinile sale ţin în special de partea de comunicare şi diplomaţie publică. „Noul post e într-o oarecare continuitate cu poziţia anterioară ca stagiar, dar atribuţiile sunt mult mai centrate pe comunicare şi diplomaţie publică acum, în loc de reporting cum era înainte. Am ocazia să particip la elaborarea şi implementarea strategiei de comunicare a Delegaţiei, la promovarea şi monitorizarea campaniilor de informare şi diplomaţie publică sau la gestionarea bugetului dedicat comunicării, printre altele”, explică ea.

România, cu bune şi cu rele

Fie că s-a aflat în Franţa, la Paris, ori în Regatul Unit, la Cambridge, sau, acum, din nou în Hexagon, la Strasbourg, Ilinca nu a pierdut nicio clipă contactul cu ţara natală. În tot acest timp, a avut avantajul de a putea să privească România şi dintr-o altă perspectivă. A remarcat schimbările apărute în timp şi a cântărit în egală măsură jumătatea plină a paharului ca şi pe cea goală.

„Asta e o discuţie lungă, o călătorie cu peripeţii. Cum zice Tolstoi: câte inimi, atâtea forme de iubire. Cam aşa şi cu discuţia asta: câte persoane întrebi, atâtea nemulţumiri şi reţete de schimbare. Cred că se văd nişte transformări în bine în ultimul timp, dar cumva ele sunt prea mici la scara câtorva ani”, spune tânăra. 

Ilinca Duţă la Cambrige, unde are un masterat. FOTO Arhivă personală

Îşi continuă apoi scurta analiză pe un ton ceva mai optimist, dar cât se poate de realist. Cuvântul „speranţă” aduce puţină lumină într-un peisaj încă nu foarte clar.

„Mindsetul pare că se mai schimbă puţin. Parcă văd ceva mai multă speranţă la oamenii din generaţia mea, dar şi la generaţii mai mari, ceva mai multă atenţie către temele de interes public: educaţie, sănătate, mediul înconjurător, investiţii, cooperare cu partenerii europeni. Lucrurile astea par a fi devenit «interesante» din nou sau «interesante» în sfârşit – nu ştiu cum e mai corect. În orice caz, au reapărut în spaţiul dezbaterii publice şi în discursul politic şi ăsta e un lucru foarte bun. Apoi, ce scârţâie? Destule.

Toate cele amintite anterior şi multe altele încă. Începem să facem, cred, un pas înainte - nu şi doi înapoi, sper - în direcţia adoptării unor modele care au fost de ceva timp încercate, în unele cazuri cu mult succes, în alte foste state comuniste: încurajarea competiţiei în sectorul economic care aduce cu sine inovaţie, digitalizarea serviciilor publice, încurajarea întreprinderilor mici şi mijlocii, a start-up-urilor şi ajutorarea tinerilor în căutare de locuri de muncă, ameliorarea standardelor de mediu şi încurajarea economiei verzi, construirea sau renovarea infrastructurilor vitale şi a celor din sectoare cheie - şcoli, drumuri şi aşa mai departe. Cred că vom intra într-o fază de (re)construcţie mai avansată, dar cred că trebuie s-o privim cu multă răbdare şi cu nişte aşteptări molcomite, aşa cum ne-am obişnuit noi din păcate. Nu-mi pot imagina transformări miraculoase în următorii câţiva ani, dar am ceva speranţă că acum cel puţin mergem pe un drum mai luminos”, susţine tânăra.

Nu exclude revenirea în ţară, dar „nu încă”

Într-o perioadă în care foarte mulţi români aflaţi peste hotare nici măcar nu îşi mai pun problema revenirii în ţară, Ilinca e mai puţin categorică şi lasă o portiţă deschisă. Mai mult, tânăra se vede chiar întorcându-se în ţară, la un moment dat. „Nu încă”, însă pe viitor s-ar vedea revenită în Bucureşti. 

„Mi-aş dori sincer să mă întorc în România într-un anumit moment, dar nu aş putea şti când va fi asta. În parte e vorba de diferenţa de oportunităţi, dar nu numai. E vorba şi de o preferinţă personală. M-am obişnuit cu un stil de viaţă care mă ţine mereu pe picior de plecare într-o direcţie sau alta. Îmi place să ştiu că sunt în Strasbourg acum şi s-ar putea să fiu într-un colţ al lumii foarte diferit în următoarele luni sau următorii ani. Nu strică niciodată să vezi cât mai mult şi cât mai diferit şi în momentul ăsta al vieţii mele simt că am energia să continui să  «mă mişc ».

În acelaşi timp, sunt legată de tot ce am lăsat în România: familie, prieteni, locuri, imagini şi vizitez România foarte des. Poate de asta nici nu simt distanţa foarte mult. Îmi doresc mult să revin în Bucureşti într-o foarte bună zi, dar ca să fie aşa cred că trebuie să se alinieze mai multe lucruri, nu doar oportunităţile de muncă. Şi primul dintre ele ar fi probabil starea aia de spirit care să mă tragă înapoi”, a mai afirmat Ilinca.