Povestea emoţionantă a româncei care a salvat sute de vieţi. Americanii i-au proiectat imaginea pe clădirile din Times Square, în New York

Povestea emoţionantă a româncei care a salvat sute de vieţi. Americanii i-au proiectat imaginea pe clădirile din Times Square, în New York

Camelia Săbădean a salvat sute de vieţi donând sânge timp de peste 30 de ani. FOTO Arhivă personală

Asistentă medicală la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, Camelia Săbădean a stabilit un veritabil record. Ea a salvat, în decurs de trei decenii, sute de oameni cărora le-a donat sânge, iar în semn de omagiu, americanii au proiectat imaginea sa pe ecranele din Times Square, în New York.

Ştiri pe aceeaşi temă

Românca despre care americanii spun că a salvat cel puţin 360 de vieţi şi o consideră „eroină salvatoare” a devenit celebră în SUA anul trecut, când povestea sa a fost făcută publică de Untold, care desfăşura o campanie de donare de sânge. Aşa s-a aflat că ea a donat sânge timp de mai bine de 30 de ani şi că în acest timp a salvat de la moarte aproape 400 de oameni, care dacă trăiesc azi o fac pentru că ea le-a donat sânge.
 
Camelia Săbădean are şi o poveste emoţionantă. Visul ei a fost să devină cântăreaţă, însă părinţii ei şi-au dorit să o vadă asistentă medicală. „Aşa era moda pe atunci, să faci fie liceul sanitar, fie pe cel pedagogic, dacă erai fată. Asta aducea un soi de certitudine că vei avea un loc de muncă bun şi vei fi respectată”, spune ea. 
 
Chiar şi aşa, nu s-a lăsat şi a abordat o carieră muzicală de cântăreaţă de muzică populară. Mărturiseşte că regretă că a ratat startul în tinereţe din cauza părinţilor, iar acum cântă mai mult din plăcere. Din 1989 şi până azi, ea a donat în total zeci de litri de sânge şi a salvat sute de oameni de la moarte. „Cred că am depăşit 54 de litri de sânge donaţi”, spune ea. 
 
 
Weekend Adevărul: Americanii spun că sunteţi unică şi că aţi salvat sute de oameni în decursul a 30 de ani. Cum aţi trăit această poveste?
 
Camelia Săbădean: Sunt mulţi donatori anonimi pe care lumea nu-i cunoaşte, care s-au fidelizat în timp. Probabil că eu am ieşit un pic mai mult în evidenţă pentru că am fost şi colegă cu cei de la Centru de Transfuzie Sanguină, fiindcă am lucrat peste 20 de ani acolo. A fost mai uşor să îmi numere mie donările mele de sânge decât altora. Sunt mulţi că mine.
 
E o terapie foarte bună numai că nu suntem noi foarte bine în perioada asta şi niciodată nu am găsit timp să facem din donarea de sânge un act voluntar şi anonim. Până să ajungem acolo, la noi toate se întâmplă mai greu.
 
- Cum a fost toată această perioadă de pandemie la spitalul unde lurcaţi?
 
Eu lucrez la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş. Nu mai lucrez la Centru de Transfuzie Sanguină de vreo 10 ani şi am sunat-o la un moment dat pe doamna care se ocupă cu promovarea donării de sânge pentru că le-am spus că m-am vaccinat, am făcut şi rapelul, dar au zis că trebuie să treacă o săptămână, deci cum era a doua zi puteam deja şi am mers să donez sânge.
 
Nu am întrebat-o, însă s-au confruntat cu mari probleme, în special în perioada asta în care a crescut foarte mare numărul de bolnavi cu SARS-CoV-2, pentru că s-au îmbolnăvit şi din rândul personalului şi efectiv au apelat la mine. M-au sunat şi m-au întrebat dacă vreau să vin să îmi recolteze sânge. Normal că am spus că îi ajut.
 
- Cât sânge aţi donat efectiv în tot acest timp, pe durata a 30 de ani?
 
Cred că am depăşit 54 de litri de sânge donat. Ştiu că am depăşit 120 de donări. E uşor să faci donarile astea. Am continuat să donez şi după ce am plecat de la centru. Este uşor să donezi dacă lucrezi acolo. 
 

I-a fost groază prima dată când a donat sânge

 
- Vă mai amintiţi cum a fost când aţi donat prima oară sânge?
 
Am primit repartiţie guvernamentală, acum trei decenii, şi vă spun, îmi era groază. Cel mai frică îmi era de ace. Eu am vrut să fac liceul de muzică, dar nu m-au lăsat părinţii. Părinţii mei erau intelectuali. Mama a făcut Română. 
 
Am vrut să fac liceul de muzică, am vrut să fac liceul militar. Mi-au zis: „Nu, mai bine acolo, că uite se dă repartiţie”. Erau repartiţiile alea de pe vremea „răposatului“. Şi am primit repartiţie acolo şi a fost o perioadă foarte grea pentru mine. Pentru a-mi învinge teama şi pentru a şti ce anume simte donatorul acela când donează sânge, de ce are el nevoie ca să se simtă bine şi ce suport pot să îi ofer, atunci am început să donez tocmai pentru a-mi învinge teama.
 
Aşa spun psihologii, că trebuie să ne înfruntăm temerile pentru a nu fi copleşiţi de ele. Au trecut anii şi am conştientizat că donarea de sânge este o terapie de urgenţă, o terapie care nu poate fi înlocuită cu nimic altceva.
 
- Când şi cum aţi ajuns să lucraţi pentru Centrul de Transfuzie Sanguină şi care sunt primele amintiri?
 
La centrul de transfuzie sanguină m-am angajat în 5 septembrie 1988. Apoi, după Revoluţie, îmi amintesc că am primit şi nişte ajutoare nu ştiu de unde. Ni s-au trimis nişte saci cu raţe şi fazani. Erau congelaţi cu tot cu pene. Au venit nişte saci că la popoarele alea africane care nu au ce mânca. Dar noi nu eram chiar în situaţia asta. Nu-mi amintesc să fi mers la magazin şi să nu găsesc ce să îmi iau de mâncare. Acum cred că sunt multe persoane care se confruntă cu penurie de bani, de alimente decât atunci.
 
Camelia Săbădean se temea de ace când s-a angajat ca asistentă, dar în timp a ajuns să doneze peste 100 de litri de sânge Sursa arhiva personală
 
- Şi câţi ani aveaţi?
 
Aveam 18 ani când m-am angajat. 
 
- Cum îi ajutaţi la început pe cei veniţi să doneze sânge, în cazul în care unii se temeau de ace?
 
Le spuneam donatorilor: „Să ştiţi că eu nu ştiu să recoltez, sunt acum la început“. De fapt, ei m-au ajutat să îmi înving teamă asta de ace. Am găsit în ei un suport, apoi au găsit ei un suport moral în mine. La început ei m-au ajutat să-mi înving temerile acestea. Am încercat să îi fac întotdeauna pe donatori să se simtă importanţi atunci când donează, să creez o atmosfera de bună dispoziţie, tonică, pozitivă, pentru a-i convinge să revină pentru altă donare. Eram fericită alături de ei.
 
- Spuneaţi că la început v-a fost groază de ace.
 
Da, am avut foarte, foarte mari emoţii. Şi îmi era teamă să nu mă manifest în vreun anume fel, pentru că am văzut donatori cărora li se făcea rău, aveau tot felul de spasme, care adormeau, sforăiau. Nu erau nişte episoade foarte dese, dar mi-era frică nu de înţepătura, ci de vreo reacţie din asta care să mă pună într-o postura înjositoare să zic aşa.
 
Când am văzut că nu se întâmplă absolut nimic, am prins curaj. Niciodată nu mi s-a făcut rău şi de fiecare dată am aşteptat următoarea donare. 
 

Cum îi ajuta pe donatorii speriaţi

 
- Aţi întâlnit oameni paralizaţi de frică înainte de a dona sânge?
 
Este foarte important să ai suport psihic. Au venit oameni care au spus: „Doamnă, o să vedeţi, mie o să mi se facă rău pentru că mie întotdeauna când mi s-a recoltat sânge mi s-a făcut rău“. Şi li s-a demonstrat exact contrariul. 
 
Îmi spuneau: „Nu-mi vine să cred că nu mi s-a făcut rău. Aşa faceţi cu toată lumea?” Le spuneam: „Da, aşa fac cu toată lumea.” Îi făceam să simtă că este o sărbătoare a unui gest frumos.
 
Dacă omul este susţinut moral, vorbeşti cu el şi nu îl faci să conştientizeze că e bine să doneze nu ştiu ce cantitate, vorbeşti cu el, îi spui ce avantaje are din donare, ce lucru minunat şi frumos se poate întâmplă cu o pungă de sânge, că poţi să salvezi o viaţă. Dacă poţi să îl faci să se simtă important, să îl faci să uite că este o cantitate de sânge destul de mare care se ia, dar care este în aşa fel calculată încât să nu îi aducă niciun prejudiciu, atunci totul merge absolut perfect. 
 
- Şi nu este dureros?
 
Nu am simţit recoltarea ca pe o durere şi va spun, durerea aceea nici nu o simţi dacă vorbeşti cu omul şi ştii să îi distragi atenţia. Trebuie să stai de vorbă cu el. Efectiv îmi făcea viaţa frumoasă faptul că stăteam cu donatorii de vorbă.
 
- De câte ori pe an poate cineva să doneze sânge?
 
La început, când se dona în sticle cantitatea aceea de 250 de mililitri, se dona la interval de 42 de zile. Acum, când se donează 400 de mililitri, se donează la 60 de zile. Altfel spus, cam de cinci ori pe an femeile şi de şase ori bărbaţii. Un adult de 60-70 de kilograme are 5 litri de sânge. Şi dacă are o imunoglobină bună, şi dacă are o tensiune bună şi nu are probleme cardiace, poate să doneze fără niciun fel de probleme. 
 
- Se spune şi că donarea de sânge aduce o serie de beneficii donatorului. Despre ce este vorba?
 
Cum v-am spus, este un lucru minunat. Este o terapie absolut regenerantă şi ar fi bine să se promoveze donarea de sânge nu numai prin beneficiile pe care le aduce celor care primesc acest sânge, ci şi pentru cei care donează. 
 
În primul rând, donatorului i se face un set de analize care sunt foarte importante şi care sunt scumpe. Prin testul acela de sânge pot fi depistate la timp boli grave. În plus, tu vii şi faci un gest onorabil, uman, şi poţi să-ţi faci un bine şi ţie. Se face test HIV, pentru sifilis, pentru hepatită B, pentru hepatită C, pentru depistarea unei leucemii incipiente. 
 
Chipul Cameliei Săbădean şi numele ei au fost proiectate pe ecranele din Times Square, New York Sursa arhiva personală
 
Chiar ştiu un caz, mi-a povestit o colegă despre un vecin de-al ei care zice că noroc că a venit să doneze pentru cineva, pentru o cunoştinţă, şi i s-a descoperit acea leucemie incipientă şi a putut fi salvat. La orice boală depistată la început, cu cât terapia începe mai repede este salvatoare.
 
- Care a fost recordul de donatori de la care aţi recoltat sânge într-o zi?
 
Numai într-o zi în care am fost singură la recoltat, atunci se recolta în sticle, am înţepat 128 de oameni. Am recoltat sânge de la 128 de oameni într-o singură zi. Am început dimineaţă la 8 şi ceva şi am terminat la 1 fără un sfert. Tot treceam de la o sticlă la alta. Îl înţepam pe primul, treceam şi îl înţepam pe al doilea, agitam sticlele, că nu era ca acum, când sunt aparatele acestea care se mişcă şi amestecă sângele cu anticoagulantul din interior. Atunci îl înţepai pe al treilea, fugeai la al doilea, să agiţi ca să se amestece sângele care curgea în sticlă. Probabil că sunt filmări pe la centrele de transfuzie. 
 
Este o diferenţă între modul în care se dona atunci, cum se pregăteau sticle şi cum se recoltează acum. Este mult mai uşor pentru personalul care lucrează în sălile de recoltare.
 
- Existau mai mulţi donatori la început sau acum vin mai mulţi?
 
Erau mult mai mulţi. Erau unii care aveau o situaţie materială precară şi veneau special. Erau soldaţii pe care îi aduceau periodic. Veneau mulţi oameni cu situaţii materiale precare. Veneau pentru acele bonuri.
 
- A existat pericolul în tot acest timp să interacţionaţi cu oameni infectaţi cu SARS-CoV-2?
 
Orice lichid care vine de la bolnavii de SARS-CoV-2, lichid pleural, lichid pericardic, lichid cefalorahidian, orice lichid care vine, ajunge în sectorul unde lucrez eu, la citologie, şi eu mă ocup de el. Îl centrifughez, fac frotiuri, le colorez şi le duc medicilor anatomopatologi pentru a fi interpretate acele lame. 
 

E şi cântăreaţă de muzică populară

 
- Spuneaţi că aţi visat în copilărie să faceţi liceul de muzică şi să vă dedicaţi unei cariere în domeniu. De unde pasiunea pentru muzică?
 
Eu de la 5-6 ani am înregistrări la Radio Târgu Mureş. Şi pe timpul lui Ceauşescu, la festivalurile Cântarea României şi participam în fiecare an şi luam locul 1. Mergeam în tabere şi cântam. 
 
- Şi ce v-a oprit atunci?
 
Părinţii nu m-au lăsat să urmez un liceu de muzică, fiindcă spuneau că n-am niciun viitor cu un liceu de muzică. Şi mai era la noi în comună o fată care nu a reuşit să facă studii superioare la Conservator şi îmi spuneau că o să ajung şi eu la fel, să nu fac nimic cu liceul de muzică. Aşa că nu am studiat. 
 
 
Camelia Săbădean e şi cântăreaţă de muzică populară Sursa arhiva personală
 
- Şi totuşi aţi devenit până la urmă cântăreaţă de muzică populară, chiar dacă nu v-aţi putut dedica 100% unei cariere muzicale.
 
Timp de 3-4 ani am făcut parte dintr-un ansamblu folcloric - Mărţişorul, Ansamblul Trustului de Construcţii. Am avut multe spectacole cu ei şi pe urmă am făcut parte dintr-o trupă, am cântat la câteva petreceri, apoi am făcut pauză vreo 15 ani. Am scos câteva melodii, aşa pentru sufletul meu. Cam atât, nimic deosebit. 
 
- Ce ar mai lipsi ca să deveniţi o cântăreaţă renumită?
 
În ziua de azi, dacă nu eşti o voce deosebită, o voce mare, nu reuşeşti. Trebuie să ai şansă, să fie nişte persoane care să îţi deschidă nişte uşi, să nu ai foarte multe principii morale pentru că altfel nu ai să treci. Sunt foarte multe bariere pe care ca femeie nu poţi să le treci. Şi nu cred că trebuie să faci compromisuri pentru muzică. Pentru ceva de care nu depinde viaţa ta.
 
Este o nereuşită a mea. Am o copilă în clasa 9-a, face violoncel, şi am o fiică care a făcut vioara, este profesor de vioară la o şcoală din Reghin. Este şef de catedră, a terminat Academia de muzică Gheorghe Dima din Cluj, masterul. La mine tot neîmplinirea mea rămâne, dar încă am voce. Oricum, e bine să ai şi o meserie, să nu depinzi numai de treaba asta cu cântatul. Să mai ştii să faci ceva, că nu se ştie niciodată.
 
- România, la fel ca întreaga lume, se află sub asaltul valului 3 de pandemie. Când credeţi că vom scăpa de acest coşmar?
 
Probabil că începând din mai-iunie va fi mai bine. Eu văd luminiţa de la capătul tunelului. Pentru că universul este creat să fie frumos, să fie perfect. Pentru că universul ăsta este creat din iubire. Să facem o percepţie, să proiectăm nişte gânduri pozitive, ca să primim înapoi la fel. Dacă noi proiectăm tot nişte idei negative, atunci vor face nişte noduri energetice care or să ne vină direct în cap. Trebuie să încercăm să gândim pozitiv, să proiectăm pentru a atrage pozitivitatea.
 
Vă mai recomandăm şi:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările