Platforma unică în Europa dezvoltată de un român, tentantă pentru investitorii din Statele Unite. Detaliile unei afaceri inovatoare
0Un român a reuşit să obţină finanţări de câteva milioane de euro, bani cu care dezvoltă o platformă prin intermediul căreia va face prognoza preţurilor la energie şi va conecta distribuitorii de energie cu potenţialii clienţi.
Cu o expertiză serioasă în domeniul energiei, analistul Andrei Ilaş a lucrat pentru Banca Mondială şi Agenţia Internaţională pentru Energie Regenerabilă, la Bonn, iar acum a investit în start-up-ul NRGI.ai şi a reuşit să pună la punct o platformă specială.
Prin intermediul acestei platforme, consumatorii îşi vor putea alege opţiunea de furnizare a serviciilor, pe baza preferinţelor, modelelor de consum şi a prognozei de cheltuieli făcută de platformă, iar furnizorii de energie vor primi recomandări de potenţiali clienţi cărora le pot face oferte.
Ilaş a obţinut de curând o finanţare de câteva milioane de euro. Printre investitori se numără Divizia de investiţii Fortech Investments a companiei clujene Fortech, dar şi un fond de investiţii american.
„Au investit şi cei de la Fortech, au investit şi cei de la TechStars, un fond de venture capital din Statele Unite, care ne-a luat într-un accelerator la Torino, în Italia. Cifrele încă nu sunt gata, pentru că mai urmează o săptămână să primim documentele finale de la avocaţi. Evaluarea companiei la ora actuală e de şapte cifre. Ne pregătim până la finalul anului probabil pentru încă un milion”, a explicat Ilaş.
Platforma se adresează exclusiv companiilor, nu şi clienţilor casnici. Până în prezent, companii importante din domeniul energiei sunt clienţi.
„Lucrăm exclusiv cu companii, sunt contracte de la o mie de megawaţi în sus, practic e echivalentul a o mie de apartamente cu două camere, cam aşa e consumul. Sau poate cel puţin 200-300 de case, ceva de genul acesta, consum anual. Ăsta e minimul”, a mai afirmat el.
A apelat la inteligenţa artificială
Platforma dezvoltată de investitorul român se bazează pe inteligenţa artificială, Practic, noilor clienţi li se găsesc furnizorii de energie şi produsele potrivite, totul prin intermediul unui algoritm de inteligenţă artificială.
„Noi avem un algoritm de inteligenţă artificială prin care societăţile comerciale vin la noi, ne oferă curba lor de consum şi le spunem care ar fi un preţ corect pe care ar trebui să îl plătească, având în vedere fundamentele pieţei şi unde se duce piaţă. Şi mai departe îi punem în contact cu furnizorii de electricitate pentru a furniza energia electrică. Deocamdată facem asta în România, dar nu ne oprim aici. Lansăm în iulie şi urmează să intrăm şi pe pieţele din Occident. De asta am şi mers la Torino, care e un centru industrial al Italiei şi sunt foarte mulţi consumatori industriali de energie acolo, foarte multe companii active în domeniu şi care practic ne puteau ajută să ne extindem şi pe pieţele pe care le vizăm noi. Încercăm că până la sfârşitul anului să deschidem pe lângă România, Italia. Şi anul viitor şi altele”, mai spune antreprenorul.
Analistul Andrei Ilaş a lucrat pentru Banca Mondială şi Agenţia Internaţională pentru Energie Regenerabilă
O bună oportunitate este dată de faptul că deşi este un domeniu cu un potenţial uriaş, iar preţurile în domeniul energiei cresc practic de la o zi la alta, concurenţa nu este încă acerbă. Andrei Ilaş spune că mai există companii de acelaşi profil doar în Franţa, însă nu şi în ţări ca România, Italia sau Spania.
„Deocamdată există foarte puţină concurenţă spre deloc, în niciun caz tot serviciul pe care îl oferim noi. Există ceva prin Franţa mai ales, cu firme care la fel au început ca noi, făcând algoritm de predicţie. Dar au un produs uşor diferit. E un moment foarte bun, mai ales că există discuţiile astea în presă cu preţurile care au crescut foarte mult şi care lumea e foarte atentă la chestiunea costurilor pe care noi o stăpânim foarte bine. E o chestiune care va dura foarte mult şi e o chestiune esenţială pentru tranziţia noastră energetică. Pentru că acum, în următoare decadă, businessul nostru e important pentru consumatorii industriali”, a mai explicat Ilaş.
„Platforma pe care noi o construim, pe termen scurt va aduce valoare pentru consumatorii industriali, care sunt ceva mai expuşi la preţurile respective, dar mai departe va ajută întregul sistem energetic să gestioneze mult mai bine cantitatea de energie regenerabilă şi să gestioneze decarbonizarea sistemului”, a conchis Andrei Ilaş.
Vă mai recomandăm şi: