Doi oameni au murit la Cluj într-un accident grav pe calea ferată. Maşina în care se aflau era radiată, iar şoferul nu avea permis de conducere

Doi oameni au murit la Cluj într-un accident grav pe calea ferată. Maşina în care se aflau era radiată, iar şoferul nu avea permis de conducere

Maşina lovită de tren la Cluj FOTO News.ro

Poliţiştii din Cluj au stabilit că maşina implicată în accidentul feroviar care a avut loc joi, 11 iulie, pe raza judeţului Cluj, între staţiile CFR Gârbău şi Viştea, era radiată din circulaţie, iar bărbatul care se afla la volan nu avea permis de conducere.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poliţiştii au reuşit să identifice victimele, fiind vorba despre doi bărbaţi, unul de 45 de ani şi unul de 53 de ani.

”În urma verificărilor, s-a stabilit că cel care conducea nu avea permis de conducere, iar autoturismul cu care se deplasa era radiat din circulaţie”, au transmis joi seară poliţiştii din Cluj, la finalizarea cercetărilor accidentului care s-a produs între staţiile CF Gârbău şi Viştea.

Poliţiştii au reuşit să identifice victimele. Cel care conducea avea 45 de ani şi locuia în comuna Gârbău, judeţul Cluj, iar celălalt avea 53 de ani şi era din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Cei doi au murit joi după-amiază, după ce maşina în care se aflau a fost lovită, la o trecere peste calea ferată din judeţul Cluj, de un tren Interregio care circula pe ruta Cluj-Napoca - Oradea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: