Câte cazuri de COVID avem în realitate. O veste proastă şi una bună

Câte cazuri de COVID avem în realitate. O veste proastă şi una bună

Doar o parte dintre cei infectaţi sunt detectaţi, iar puţini ajung la spitaI. FOTO EPA-EFE

Numărul celor infectaţi cu noul coronavirus ar putea fi cu mult mai mare în România şi nu numai. Cel puţin asta cred unii specialişti, care atrag atenţia că cifrele oferite zilnic de Grupul de Comunicare Strategică nu sunt realiste atâta timp cât numărul testărilor este limitat.

Vestea proastă ar fi că avem mult mai mulţi infectaţi decât ştim, iar mulţi dintre ei nici măcar nu bănuiesc că au intrat în contact cu virusul şi că ar putea să răspândească boala în jurul lor. Există însă şi jumătatea plină a paharului. Vestea bună e că rata mortalităţii COVID pare să fie cu mult mai mică decât se credea în primăvară, adică de la 4 până la 20 de ori mai redusă.
 
Cazurile testate pozitiv sunt mai puţine decât cazurile generale, iar 4,5% dintre români s-ar putea să fi fost deja infectaţi cu noul coronavirus, spunea acum câteva zile Raed Arafat, fără să dea însă foarte multe detalii. 
 

Circa 5% dintre români au trecut prin boală până în august

 
„Cazurile testate pozitiv sunt mai puţine decât cazurile generale, din cauza asta se pun reguli. Dacă am fi siguri că cei pe care îi testăm sunt singurii pozitivi, nu am mai purta mască, nu am mai avea măsuri de prevenire.
Este clar că avem persoane pozitive, contagioase, asimptomatice, care nici ele nu ştiu că sunt contagioase.
Nu pot spune care e diferenţa, dar la un moment dat Ministerul Sănătăţii a dat prevalenţa pe parte de anticorpi de 4,5% - 5%. Asta înseamnă că 4,5% din populaţia României a fost deja expusă şi infectată, dar mulţi nici nu au ştiut, au crezut că e răceală simplă sau a apărut febra pe durată scurtă, dar ei au fost probabil infectaţi şi au infectat şi pe alţii dacă nu au respectat regulile de prevenirea explicat Raed Arafat, referindu-se la un studiu elaborat de Ministerul Sănătăţii încă din luna august.
 
Raed Arafat confirmă că cel puţin 4,5% dintre români au avut contact cu virusul
 
De fapt, procentajul ar putea fi şi mai mare şi ar ajunge până la 10% sau 12%, cred unii specialişti, mai ales că în cele două luni trecute de atunci s-a înregistrat o adevăratp explozie de cazuri. Profesor universitar în SUA la Iowa University şi director al Departamentului de Sănătate Publică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, Răzvan Cherecheş merge mai departe cu aceste afirmaţii. „Şi în alte ţări există studii şi diverse estimări care arată că numărul celor detectaţi este, de fapt, de 10-15 ori mai mic decât în realitate. Testele efectuate nu sunt suficiente, cei mai mulţi se infectează, dar nu sunt niciodată testaţi”, spune Răzvan Cherecheş.
 
Expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheş crede că avem de cel puţin 10 ori mai multe cazuri, dar acestea nu sunt descoperite
 
În opinia sa, fiecare zi de întârziere în luarea unor măsuri a echivalat cu o creştere importantă a numărului de persoane infectate. Astfel, autorităţile sunt principalele vinovate pentru că au tergiversat luare unor măsuri precum obligativitatea purtării măştii, care ar fi limitat această creştere exponenţială. 
„Fiecare zi de întârziere a contat. Şi a contat mult. Măsurile ar fi trebuit luate mult mai repede, iar acum nu am fi fost în situaţia asta. Şi fiecare zi în care s-au amânat măsurile înseamnă nu numai mai multe cazuri de COVID, ci şi mai multe zile în plus de epidemie”, adaugă el. 
 
 

Adrian Marinescu: „Avem neapărat nevoie de testare extinsă”

 
 
Şi Adrian Marinescu, medic primar boli infecţioase la Spitalul „Matei Balş”, crede că numărul bolnavilor este mult mai mare. 
„Aş spune că este o realitate, e ştiut faptul că numărul de persoane infectate este evident cu mult mai mare. Pentru a ne apropia de cifrele exacte avem nevoie de o testare extinsă. Nu testare în masă, aşa ceva e imposibil, ci testare extinsă. Singura variantă ca să înfruntăm cu succes această epidemie este să creştem numărul de testări, să testăm cât mai mult şi să-i scoatem la lumină pe cât mai mulţi dintre cei care au intrat în contact cu virusul. Că este vorba despre testare PCR sau teste rapide, cert e că avem nevoie de cât mai multe teste”, spune Marinescu.
 
Doctorul Adrian Marinescu consideră că e obligatoriu să se crească numărul de teste 
 
Infecţionistul consideră că rata mortalităţii e mai scăzută decât se afirmase anterior. „Am văzut că s-a vorbit că ar fi de 5 ori mai multe persoane de infectate decât arată datele oficiale, de 8 ori, de 10 ori… Nu putem şti exact numărul lor şi poate că nici nu acest cifre sunt cele mai importante. Important e ce avem de făcut. Referitor la mortalitate, e clar că e mai scăzută decât se credea anterior. Toţi cei care fac forme severe şi ajung la deces sunt diagnosticaţi, dar sunt foarte mulţi asimptomatici şi mulţi cu simptome reduse care nu sunt testaţi”, a mai afirmat Adrian Marinescu.
 
Opinia sa este împărtăşită şi de alţi experţi. Emanoil Ceauşu, medic primar Boli Infecţioase şi Tropicale, spune că numărul persoanelor infectate este de 10 ori mai mare. „Nu trebuie uitat că la un caz nou descoperit avem până la zece persoane nou-infectate, dar asimptomatice şi netestate. Deci marţi s-a raportat un număr 4.724 de teste pozitive la noul coronavirus, dar de fapt am avut aproape 50.000 de noi infectări”, a subliniat Emanoil Ceauşu.
 
 

Preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie îndeamnă la prudenţă

 
Mult mai rezervată este Doina Azoicăi, preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie. Doina Azoicăi nu exclude posibilitatea ca numărul celor infectaţi să fie mai mare decât o arată cifrele oficiale, dar îndeamnă la prudenţă atunci când vine vorba de astfel de interpretări.
 
Preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, Doina Azoicăi
 
„Este posibil ca ceea ce înregistrăm să fie doar partea văzută a aisbergului, iar în realitate să fie mai multe cazuri. În epidemiologie se întâmplă, mai ales atunci când este vorba despre o boală cu manifestări asimptomatice să nu ştim exact numărul de cazuri. Dar în principiu ne bazăm pe raportările oficiale. De altfel, în nicio boală nu putem să avem certitudinea că am cuprins sau că ştim întreg numărul de bolnavi”, a spus preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie.
 
Şi epidemiologul francez de origine română, Mircea Sofonea, spune că avem mai multe cazuri. Cercetător la Universitatea Montpellier, Sofonea consideră şi el că rata mortalităţii este mai scăzută decât se apreciase iniţial. El a dat ca exemplu Franţa, ţară în care, conform datelor oficiale, 1.198.695 de oameni s-au infectat până acum cu COVID. Doar că numărul lor ar fi în realitate mult mai mare, spune Sofonea.
 
Epidemiologul francez de origine română Mircea Sofonea spune că sunt mai multe cazuri decât apar în statistici
 
„Peste tot, în toate ţările, doar o parte dintre persoanele infectate cu noul coronavirus au fost testate. Mulţi dintre cei care au luat virusul nici măcar nu au ştiut asta sau au crezut că au de-a face cu o răceală. Au existat mai multe studii în acest caz, în diverse ţări. Conform studiilor efectuate în Franţa s-a estimat că numărul cazurilor ar fi de cel puţin 5 ori mai mare decât numărul oficial, rezultat din testări. Şi cred că situaţia e aceeaşi şi în România, mai ales că înţeleg că s-au făcut puţine teste. Doar că e foarte greu, aproape imposibil de aflat cifra exactă”, a spus Sofonea, care este convins că mortalitatea este mai scăzută decât o arată cifrele oficiale. 
 
„La început, prin primăvară, s-a spus că rata mortalităţii ar fi undeva între 2% şi 10%. Cifrele arătau şi atunci foarte diferit de la o ţară la alta, pentru că existau ţări în care 10-15 pacienţi din o sută muriseră, iar în altele era vorba de un pacient sau doi decedaţi din o sută. Cifrele sunt însă cu mult mai mici”, a încheiat el.
 

Vă recomandăm să mai citiţi:

 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările