Bijuteria din Transilvania comparată cu un cunoscut lac din Japonia. Studenţi niponi: „Aici, apa este mult mai caldă şi atmosfera mai plăcută“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lacul Tarniţa şi Goshiki Numa. FOTO: Apuseni.info
Lacul Tarniţa şi Goshiki Numa. FOTO: Apuseni.info

Lacul Tarniţa din judeţul Cluj a stârnit admiraţia a doi studenţi japonezi, care trăiesc de un an în Cluj-Napoca. „Un astfel de lac frumos avem şi noi în Japonia, doar că aici, la Tarniţa, apa este mult mai caldă şi atmosfera mai plăcută“, spun tinerii.

Doi studenţi japonezi, prezenţi doar de un an în Cluj-Napoca, au relatat, conform Apuseni.info, pe o reţea de socializare prima lor întâlnire cu perla Apusenilor din Munţii Gilăului: lacul Tarniţa.

Tarniţa este un lac de acumulare situat între localităţile Râşca, Mărişel şi Gilău, foarte aproape de Cluj-Napoca. Lacul are o suprafaţă de 215 hectare, o lungime de peste opt kilometri, iar adâncimea maximă este de 70 de metri.

„Un astfel de lac frumos avem şi noi în Japonia – Goshiki Numa, doar că aici, la Tarniţa, apa este mult mai caldă şi atmosfera mai plăcută. Luciul apei este de un verde superb iar pădurea şi munţii din zonă sunt absolut spectaculoşi. Nici în Asia nu găseşti un lac atât de frumos şi de verde! Poate este cel mai frumos peisaj de fotografie din României!”, spun tinerii niponi. 

Goshiki-Numa este un grup de cinci lacuri vulcanice situate la poalele Muntelui Bandai în centrul districtului lacurilor Bandai-kōgen, Kitashiobara, Fukushima. 

Goshiki-Numa s-a format atunci când vulcanul Muntele Bandai a erupt pe 15 iulie 1888, distrugând zeci de sate şi ucigând aproximativ 500 de oameni, creând sute de lacuri.

lac goshiki numa

Lacul Goshiki-Numa. FOTO: Apuseni.info

Povestea lostriţelor aduse de Ceauşescu să protejeze barajul

Tarniţa este un lac de acumulare situat între localităţile Râşca, Mărişel şi Gilău, foarte aproape de Cluj-Napoca.  Lacul are o suprafaţă de 215 hectare, o lungime de peste opt kilometri, iar adâncimea maximă este de 70 de metri. 

Barajul şi Lacul Tarniţa au un triplu rol. Iniţial au fost construite în scopul producerii de energie electrică, însă apa din lac este folosită şi pentru alimentarea localităţilor Cluj-Napoca şi Gilău, iar barajul are un rol important şi în oprirea viiturilor. Acest lac este principala sursa de alimentare cu apa pentru staţia de tratare Gilău, care furnizează apa potabilă şi industrială a municipiului Cluj Napoca, precum şi a altor localităţi din judeţul Cluj.

Una dintre legendele urbane din zonă susţine că după construirea barajului, Ceauşescu ar fi populat apa cu lostriţe pentru a „proteja” zona de curioşi. Aceşti peşti care ajung şi la peste trei metri lungime ar stau pitiţi pe fundul apei. Legenda spune că uneori, însă, când apar intruşi care tulbură liniştea undelor, câte una se ridică înspre suprafaţă, atacând înotătorii şi chiar bărcile. 

„În urmă cu un deceniu şi jumătate, după ce un camion s-a răsturnat în lac, a fost adusă o echipă de scafandri pentru a recupera utilajul şi trupul inert al şoferului. Când au ieşit la mal, după prima scufundare, unii dintre ei erau albi ca varul şi au refuzat să mai coboare fără cuşti metalice de protecţie. Ei susţineau că pe fundul lacului ar fi văzut monştri incredibili“, scrie istoricul Ovidiu Pecican, în cartea „Clujul în legende“. 

Cei mai sceptici au explicat ştiinţific că umbrele din adânc creaseră o iluzie optică. Alţii au dat vina pe sticla de la casca echipamentului de scufundare, care supradimensiona imaginea reală. Adâncimea maximă a lacului este de 70 de metri. Existenţa lostriţelor de pe Tarniţa nu a fost confirmată când lacul a fost secat pentru lucrări de amenajare. 

laa tarnita cluj

Lacul Tarniţa. FOTO: Apuseni.info 

Vă mai recomandăm:  

 

Cum a ajuns Transilvania una dintre cele mai importante atracţii turistice din lume. „Am ales cu grijă 19 destinaţii de vacanţă de văzut în 2019“

 

 

Minunăţiile ascunse ale Transilvaniei. Articol elegios publicat în „The Guardian“ despre sălbăticiunile Carpaţilor

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite