Titularizare 2017 Călăraşi. 307 dascăli susţin examenul pe post

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 300 de cadre didactice din judeţul Călăraşi s-au înscris la examenul de titularizare care are loc miercuri, 12 iulie. Afişarea rezultatelor se va face pe 18 iulie, iar contestaţiile vor putea fi depuse în zilele de 18 şi 19 iulie.  Rezultatele finale, după contestaţii, vor fi publicate pe 25 iulie.


Potrivit metodologiei, lucrarea scrisă se desfăşoară începând cu ora 10,00. Cei 307 candidaţi din Călăraşi vor fi prezenţi în sala de concurs, cel mai devreme la ora 8,00 şi cel mai târziu la ora 9,00. Candidaţii care nu sunt prezenţi în sală înainte de a fi deschis plicul cu subiecte nu mai pot susţine proba scrisă. După primirea subiectelor de concurs de către candidaţi, durata de redactare a lucrărilor este de patru ore, timp ce poate fi depăşit cu 1-2 ore numai de către candidaţii cu deficienţe grave.

Candidaţii care în timpul desfăşurării probei scrise sunt surprinşi copiind, având asupra lor telefoane mobile sau alte mijloace de calcul sau de comunicare la distanţă ori transmiţând soluţii cu privire la subiecte vor fi eliminaţi din concurs.

Repartizarea pe posturi se face în şedinţă publică la ISJ Călăraşi pe 26 iulie pentru candidaţii care au obţinut note peste 7, în limita posturilor publicate pentru angajare pe perioada nedeterminată, respectiv 82 de posturi, şi în data de 30 august pentru candidaţii care au obţinut note peste 5.

Vă recomandăm şi:

Reţeta succesului la examen. Proful de sport din Independenţa care a promovat definitivatul cu cea mai mare medie

Motivele pentru care sute de elevi din Iaşi au abandonat şcoala. Care este perioada cea mai vulnerabilă

Lacăt pe şcoli şi grădiniţe. Motivul pentru care vor fi închise cinci unităţi de învăţământ

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite