Restricţii de trafic pe A2. Carosabil umed, cum se circulă

Restricţii de trafic pe A2. Carosabil umed, cum se circulă

Lucrări de reparaţii pe A2 FOTO Facebook/CNAIR

Pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţiile unui carosabil umed, fiind precipitaţii sub formă de ploaie, însă vizibilitatea este bună, iar traficul este redus. Pe mai multe sectoare de drum sunt restricţii de circulaţie din cauza lucrărilor la carosabil.

Ştiri pe aceeaşi temă

Până la finalul lunii mai, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe tronsoanele kilometrice 11-17, 27-33, 68 - 75 se circulă deviat de pe sensul către Bucureşti (calea 2) pe sensul către litoral (calea 1), traficul desfăşurându-se pe câte o bandă pentru fiecare direcţie.
 
Măsura este impusă în vederea efectuării de lucrări de reabilitare a părţii carosabile. De asemenea, a fost închis şi nodul rutier de acces în localităţile Cernica şi Bălăceanca, judeţul Ilfov, fiind restricţionată circulaţia pe breteaua de intrare/ieşire din autostradă şi DNCB, pe sensul Constanţa – Bucureşti.
 
Tot pe autostrada A2, între kilometrii 155 şi 161 (Podul Cernavodă), din cauza lucrărilor de reparaţii, până la finalul lunii mai, circulaţia este restricţionată pe calea 2 (sensul către Bucureşti), traficul fiind deviat pe calea 1, unde se circulă pe câte o bandă, în ambele sensuri.
 
"Având în vedere că în mai multe zone traficul se desfăşoară în condiţiile unui carosabil umed, recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudenţă la volan, să se asigure şi să semnalizeze înainte de schimbarea direcţiei de deplasare, dar şi să crească distanţa de siguranţă între vehicule", a anunţat Centrul Infotrafic.
 
Vă mai recomandăm şi:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările