Prognoza meteo: Vremea rea loveşte România. Cât de frig se face, unde vin ploi torenţiale şi în ce regiuni va ninge

Prognoza meteo: Vremea rea loveşte România. Cât de frig se face, unde vin ploi torenţiale şi în ce regiuni va ninge

Vreme extremă în toată ţara FOTO Shutterstock

Fenomene meteo extreme, temperaturi scăzute şi ploi torenţiale sunt anunţate şi săptămâna viitoare. Conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în perioada 4-11 mai , valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile intracarpatice şi la munte. Şi în acest sfârşit de săptămână vom avea parte tot de instabilitate atmosferică.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform ANM, instabilitatea atmosferică se va menţine ridicată în cea mai mare parte a ţării sâmbătă, 2 mai, şi se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor lua şi aspect de vijelie. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 25...30 l/mp şi va cădea grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 17 şi 25 de grade, iar cele minime se vor încadra între 5 şi 13 grade.

În Bucureşti, cerul va fi variabil, iar după orele amiezii înnorările se vor accentua şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă, mai ridicată decât în mod normal pentru această dată, se va situa în jurul a 25 de grade, iar cea minimă va fi de 11...13 grade.
 
Duminică, vremea va fi în general instabilă. În jumătatea de est a ţării şi în zona montană vor fi înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului; pe spaţii mici vor fi vijelii şi căderi de grindină, iar în intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi pe alocuri 15 l/mp şi izolat 25...30 l/mp.

Astfel de fenomene, dar de intensitate mai mică se vor semnala local şi în nord-vestul teritoriului şi pe spaţii mici în sud-vest, iar intensificări ale vântului vor fi în special în sudul Olteniei. În zona montană, la altitudini mari, se vor semnala şi averse de măzăriche, lapoviţă sau ninsoare. Temperatura aerului va avea valori în jurul celor normale în prima decadă a lunii mai, cu maxime ce se vor încadra între 15 şi 23 de grade, uşor mai ridicate în Oltenia şi minime între 4 şi 12 grade.

În Capitală, vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice diurne, uşor mai scăzute decât în intervalul anterior, se vor situa în jurul celor normale ale datei. Temporar înnorările vor fi accentuate, se vor semnala averse în general moderate cantitativ, însoţite de descărcări electrice şi posibil intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 9...11 grade.
 
Luni, 4 mai, vremea va deveni răcoroasă în majoritatea zonelor, cu precădere în nord şi în nord-est, unde cerul va fi mai mult noros şi va ploua. În celelalte regiuni, înnorările vor fi temporar accentuate şi local se vor semnala averse, însoţite în centru şi în sud de descărcări electrice. Vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate şi izolat căderi de grindină. În zona montană înaltă precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări locale în cea mai mare parte a ţării, cu viteze mai mari la munte, în nord-estul teritoriului şi în extremitatea de sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 12 şi 20 de grade, iar cele minime între 2 şi 11 grade.

Şi în Bucureşti se anunţă ploi, iar temperatura maximă va fi de 19...20 de grade, iar cea minimă de 6...8 grade.
 
Cum va fi vremea până pe 1 iunie
 
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe MedieDurată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 1993-2016
 
Săptămâna 4-11 Mai
 
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile intracarpatice şi la munte. Regimul pluviometric va fi excedentar, local în regiunie centrale, estice şi sud-estice, iar în regiunile nord-vestice, vestice şi sud- vestice cantităţile, de apă vor fi deficitare.
 
Săptămâna 11-18 Mai
 
Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în cele sudice şi sud-vestice. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această săptămână vor fi local excedentare în nordul extrem al ţării, iar în rest vor fi în general deficitare, deficit ce va fi mai accentuat în zonele montane.
 
Săptămâna 18-25 Mai
 
Temperaturile medii ale aerului vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile sud-vestice şi la munte.
 
Săptămâna 25 Mai-1 Iunie
 
Mediile valorilor termice vor fi uşor mai ridicate decât specifice acestui interval în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi deficitare în jumătatea vestică a ţării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: