Lucrări la carosabil pe Bulevardul Nicolae Titulescu. Traficul va fi deviat

Lucrări la carosabil pe Bulevardul Nicolae Titulescu. Traficul va fi deviat

Aşa va arăta după modernizare Bd. Nicolae Titulescu FOTO PMC

Primăria Municipiului Călăraşi a anunţat că, în perioada 09 martie-12 mai, se vor executa lucrări asupra părţii carosabile a Bulevardului Nicolae Titulescu, tronson cuprins între b-dul Republicii şi strada Speranţei, iar circulaţia în zonă va fi închisă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acest tronson se va realiza respectând următoarele etape:
 
1. Etapa I (09.03.2020 - 09.04.2020) – Realizarea intersecţiei B-dul Nicolae Titulescu – B-dul Republicii
 
În această etapă se va închide circulaţia în intersecţia dintre B-dul Nicolae Titulescu şi B-dul Republicii, aceasta urmând a fi deviată prin străzile laterale, unde vor fi plantate indicatoare de oprire şi staţionare interzisă, pentru a se evita aglomerarea zonei ţinând cont de lăţimile mici ale părţilor carosabile.
 
Intersecţia cu str. Dunărea, respectiv str. Borcea rămân deschise, însă cu restricţii: Tronsonul str. Dunărea – str. Borcea – circulaţie cu sens unic pe direcţia str. Dunărea – Str. Borcea. Circulaţia pietonală se va desfăşura în condiţii de siguranţă pe amplasamentul actual al trotuarelor, lucrarea fiind delimitată prin bariere normale şi girlande din polietilena sau lanţ.
 
2. Etapa II (10.04.2020 – 21.04.2020) – Realizare trotuare
 
Se va deschide circulaţia, în regim restricţionat, pe tronsonul executat în etapa I şi se va ataca zona de trotuare. Circulaţia pietonală se va desfăşura pe partea carosabilă a B-dului N.Titulescu, respectiv B-dul Republicii, în condiţii de siguranţă, acesta fiind dirijat printr-un culoar realizat din bariere normale şi girlande din polietilena sau lanţ.
 
Circulaţia rutieră pe B-dul N.Titulescu va fi dirijată prin intermediul balizelor direcţionale şi a indicatoarelor de circulaţie. Intrarea in Intrarea în clădirile limitrofe va fi asigurată cu pasarele mobile. Pe timpul nopţii lucrările vor fi semnalizate cu lămpi având lumina galbenă intermitentă. Intrarea în şcoală se va face prin celelalte puncte de acces ce nu sunt afectate de investiţie.
 
3. Etapa III (21.04.2020 – 12.05.2020)– Realizarea intersecţiei cu strada Dunărea şi strada Borcea şi a parcului cuprins între acestea.
 
Se vor ridica restricţiile de pe b-dul Republicii. Lucrarea va fi delimitată prin bariere normale şi girlande din polietilena sau lanţ. Circulaţia rutieră pe B-dul N.Titulescu va fi dirijat prin intermediul balizelor direcţionale şi a indicatoarelor de circulaţie, astfel încât circulaţia să se desfăţoare pe benzile de pe partea dreapta a direcţiei de mers str. Dunărea – str. Borcea. Intrarea în clădirile limitrofe va fi asigurată cu pasarele mobile.
Perioadele de lucru pot suferi modificări în funcţie de starea vremii, existând în derularea investiţiei timpi tehnologici ce nu pot fi scurtaţi, au anunţat reprezentanţii Primăriei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: