Copii cu toxiinfecţie la Mircea-Vodă. Laptele distribuit la şcoala, retras şi dus la analize

Copii cu toxiinfecţie la Mircea-Vodă. Laptele distribuit la şcoala, retras şi dus la analize

Laptele ar fi putut produce îmbolnăvirea Foto:Arhivă Adevărul

Direcţia Sanitar-Veterinară Călăraşi a demarat o anchetă, după ce cinci elevi de la şcoala „Mircea-Vodă” au avut simptome de toxiinfecţie alimentară, posibil de la laptele primit în unitatea de învăţământ.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Călăraşi, incidentul a avut loc miercuri, când cinci elevi din clasa a III-a care au băut laptele primit la şcoală au avut dureri abdominale, vărsături şi dureri de cap. Copiii nu au fost transportaţi la spital, ci au fost luaţi acasă de părinţi. Reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare au prelevat probe din lapte pentru a stabili dacă acesta a produs îmbolnăvirea.

Inspectoratul Şcolar aşteaptă rezultatele

"Au fost cinci copii la Şcoala generală nr. 8 care au avut simptome de intoxicaţie alimentară. În acest moment ei sunt din nou la şcoală, starea lor este bună, deci nu au necesitat internarea. S-au luat probe din laptele adus pentru copii şi urmează să fie făcute analizele, iar noi aşteptăm rezultatele acestora", a declarat, joi, Silviana Sestacovschi, şeful ISJ Călăraşi, citată de Mediafax. Conducerea şcolii spune că firma care distribuie laptele în unitatea de învăţământ este din judeţul Brăila, susţinând, totodată, că laptele primit pentru elevi este depozitat la şcoală în frigidere. Reprezentanţii şcolii mai spun că lotul de lapte din care au băut copiii a fost retras din şcoală şi dus la analize şi că elevii primesc acum lapte din alt lot.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările