Cine conduce primăriile din judeţul Călăraşi. Lista câştigătorilor de la alegerile locale 2016

Cine conduce primăriile din judeţul Călăraşi. Lista câştigătorilor de la alegerile locale 2016

La Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin a câştigat al doilea mandat consecutiv FOTO Adevărul

Rezultatele parţiale, la nivel naţional, pentru primării arată că PSD a obţinut 42,9%, PNL 34,32%, ALDE 5,46%, UDMR 4,57% şi PMP 3,26%, potrivit BEC. În judeţul Călăraşi, liberalii sunt învingători, unde au adjudecat 37 de primării, de trei ori mai mult decât PSD.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Primarul în funcţie, Daniel Ştefan Drăgulin a obţint al doilea mandat, după ce 39,3% dintre alegători i-au acordat votul. În judeţul Călăraşi s-a înregistrat o prezenţă la vot de 56,1%.

Lista câştigătorilor din judeţul Călăraşi:

 -Daniel Ştefan Drăgulin (PNL)– al doilea mandat la Primăria Călăraşi

– Petre Ţone (PSD) –al doilea mandat la Primăria Olteniţa

– Iulian Iacomi (PSD) – al treilea mandat la Primăria oraşului Lehliu Gară

– Dorel Dorobanţu (PSD) – al patrulea mandat la Primăria oraşului Fundulea

– Iorgu Dumitru (UNPR) – primar oraşul Budeşti.

– Niculae Eremia (PNL ) –  primar comuna Alexandru Odobescu

– Grului Mihai (PNL) – primar al comuna Belciugatele

– Nedelcu Theodor Aniel (PNL) – primar comuna Borcea

- Straşeschi Nicolae (PNL) –  primar comuna Căscioarele

– Stănilă Constantin (Partidul Verde) – primar comuna Chirnogi

– Penu Mihail (PNL) – primar comuna Chiselet

– Petre Pavel (PNL) – primar comuna Ciocăneşti

– Gazu Aurică (PNL)-  primar comuna Curcani

– Marius Cojocaru (PNL)- primar comuna Cuza Vodă

– Ion Robu (PNL)- primar comuna Crivăţ

– Radu Iulian (PNL) – primar comuna Dichiseni

– Vasile Stoica (PNL) – primar comuna Dorobanţu

– Ion Iacomi (PNL)-  primar comuna Dor Mărunt

– Gabriel Stanciu (PNL)- primar comuna Dragalina

– Ion Radu Aurel (PNL) – primar comuna Dragoş Vodă

– Sandu Mihaita (PSD) – primar comuna Frăsinet

– Gheorghiţă Cartusanu (PSD)- primar comuna Fundeni

– Duţă Paul (PNL) – primar comuna Frumuşani

– Corbu Constantin (PNL) – primar comuna Grădiştea

– Sandu Manea (PNL) – primar comuna Gurbanesti

– Alexandru Corneliu (PSD) – primar comuna Ileana

– Lică Voicu (PNL )- primar comuna Independenţa

– Vasile Aurel (PNL)-  primar comuna Jegălia

– Stan Ionuţ (PSD) – primar Lehiu-Sat

– Dobrin Ion (PNL) – primar comuna Luica

– Manea Victor (PSD) – primar comuna Lupşanu

– Tudorel Minciună (PNL) –  primar comuna Mitreni

– Gheorghe Dobre (PNL) - la al patrulea mandat la comuna Modelu

– Marian Iancu, (PNL )- primar comuna Mânăstirea

– Costel Boitan, (PNL )- primar comuna Valea Argovei

– Dobre Gheorghe (PNL) – primar la Nana

– Giurea Constantin (PNL) – primar la Nicolae Bălcescu

– Damian Tudorel (PNL) – primar la Perişoru

– Dumitrescu Florian (PNL) – primar la Plătăreşti

– Dobrescu Vasilica (PNL) – primar la Radovanu

– Râjnoveanu Nicolae (PSD) –  primar la Roseţi

-Călin Petre Alexandru (PSD) – primar la Săruleşti

– Dumitru Grigore (PSD) – primar la Sohatu

– Gheorghiescu Silviu Niki (PNL) – primar la Spanţov

– Iulian Geambaşu (PNL) – primar la Şoldanu

– Pandea Nicolae (PSD) – primar la Ştefan cel Mare

-Avram George (PNL) – primar la Ştefan Vodă

– Chirică Constantin (PSD) – primar la Tămădău Mare

-Uleia Gheorghe (PNL) –  primar la Ulmeni

– Daniel Nica (PSD)-  primar la Unirea

– Ion  Negoiţă (PNL) – primar la Ulmu

– Nelu Tatu (PNL)- primar la Vâlcelele

– Constantin Mihalache (PNL) –  primar la Vlad Ţepeş.

Vă recomandăm şi:

Rezultate alegeri locale 2016. PNL câştigă Primăria Municipiului Călăraşi cu 39,3%

Alegeri locale 2016 Călăraşi. Alegători prinşi fotografiind buletinele de vot pe care le ştampilaseră

Alegeri locale 2016. Prezenţa la vot în Călăraşi: 36,8% dintre alegători s-au prezentat la urne până la ora 16.00

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: