Călăraşi: Vasile Radu, profesorul cu zece cărţi în palmares

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasile Radu este profesor de istorie de un sfert de secol şi este fascinat de literatură. A scris, până acum, zece cărţi şi a câştigat premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România.

Prima carte a scris-o la 21 de ani, pe băncile facultăţii de istorie, însă nu a publicat-o niciodată. „Cartea se numea «Ziua care nu mai vine niciodată» şi descria coşmarul unei femei care a murit din cauza avortului“, rememorează scriitorul. De atunci şi până acum a mai scris zece volume.

1982, primul roman

În 1982 a publicat primul roman, „Victorie minus unu“, care a câştigat premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România. „Au fost sute de manuscrise de poezie, proză sau eseuri. Au fost alese câte patru sau cinci din fiecare categorie. Am fost onorat să aflu că romanul meu, «Victorie minus unu», se afla printre câştigători“, spune profesorul.

Suferinţe şi tragedii

La doi ani de la debut, scriitorul ialomiţean, cu origini pe malul Borcei, s-a născut în comuna ciocăneşti, din judeţul Călăraşi, a publicat un alt roman: „Fratele meu, Abel“, iar în 1991 „Omul cu lupa“. În urmă cu câteva săptămâni, Vasile Radu a publicat prima carte dintr-un vast proiect. „«Oameni fără scăpare»  este prima carte din cele şapte ale întregii serii.Toate părțile sunt finalizate şi aşteaptă să vadă lumina tiparului“, declară Vasile Radu. Romanul „Oameni fără scăpare“, este o relatare a suferinţelor, tragediilor şi crimelor, mai puţin cunoscute, din prima parte a regimului comunist.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Călăraşi

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite