ANSVSA: 100 de focare de pestă 24 de cazuri la mistreţ în Bărăgan

ANSVSA: 100 de focare de pestă 24 de cazuri la mistreţ în Bărăgan

Pesta porcină face ravagii în 18 judeţe, printre care şi Călăraşi FOTO Adevărul

Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 295 de localităţi din 18 judeţe, cu un număr de 1.131 focare (dintre care 18 în exploataţii comerciale) şi 381 de cazuri la mistreţi. În total au fost eliminaţi 362.648 de porci afectaţi de boală, a anunţat ANSVSA în urmă cu două zile.

 
 
În judeţul Călăraşi  au fost confirmate 100 de focare (dintre care 1 focar la o exploataţie comercială) şi 24 de cazuri la mistreţ. Prin aplicarea eficientă a măsurilor de combatere a PPA, au fost stinse până la această dată 12 focare în judeţul Satu Mare şi singurul focar din judeţul Dâmboviţa. De asemenea, unitatea de procesare a cărnii aparţinând societăţii S.C. Carniprod SRL şi-a reluat activitatea, în data de 14.08.2018. Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.
 
Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe. ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.
 
"Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.
 
Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic şi social", avertizează reprezentanţii ANSVSA.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: