Viscolul a închis DN 22 Râmnicu Sărat – Brăila şi a întrerupt curentul în 17 localităţi

Viscolul a închis DN 22 Râmnicu Sărat – Brăila şi a întrerupt curentul în 17 localităţi

DN 22 Râmnicu Sărat - Brăila se înzăpezeşte în fiecare iarnă                                    FOTO: Iulian Bunilă

Nordul judeţului Buzău, pentru care au fost emise avertizări cu cod portocaliu, suferă deja de pe urma viscolului şi a ninsorii abundente. Un drum naţional a fost închis, din cauza troienelor formate pe carosabil, iar 17 localităţi au rămas fără curent electric, de la miezul nopţii.

 
UPDATE, ORA 23.00: La această oră, trei drumuri judeţene sunt închise circulaţiei. Este vorba despre DJ 220, pe tronsoanele Ghergheasa - Bălăceanu şi Boldu - Ghergheasa, şi despre DJ 203 A Ghergheasa - Stăvăreşti. DN 22 Râmnicu Sărat - Brăila rămâne în continuare blocat.
 
Pe drumul naţional DN 2 E 85, tronsonul Buzău – Rm. Sărat – limită judeţ Vrancea rămâne restricţionată circulaţia auto pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone. 
 
UPDATE, ORA 20.30: Pe drumul naţional DN 2 E 85, tronsonul Buzău – Rm. Sărat – limită judeţ Vrancea, rămâne restricţionată circulaţia auto pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone. DN 22 Râmnicu Sărat - Brăila rămâne în continuare blocat traficului rutier.
 
UPDATE, ORA 18.30: La ora 17.45 au fost remediate toate incidentele şi au fost alimentaţi cu energie electrică toţi consumatorii care au fost afectaţi de viscol. S-a acţionat cu 16 echipe mixte din cadrul SC Electrica SA sucursala Buzău şi A.I.S.E. Buzău.
 
UPDATE, ORA 12.10: Din cauza ninsorilor abundente însoţite de rafale de vânt ce viscolesc zăpada, precum şi ca urmare a solicitărilor sosite din partea autorităţilor judeţului Vrancea, Instituţia Prefectului – Judeţul Buzău, împreună cu I.P.J Buzău şi Secţia de Drumuri Naţionale au hotărât instituirea restricţiei de circulaţie a autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe  DN2 E 85, pe tronsonul situat între municipiul Buzău şi limita teritorială cu judeţul Vrancea.

Această restricţie pe DN2 E85 este valabilă şi pe raza judeţelor Vrancea şi Bacău.

UPDATE, ORA 10.35: În urmă cu câteva minute, Ambulanţa a plecat spre localitatea Amara şi va fi preluată, pe rând, de utilajele care acţionează pe sectoarele de drum. Medicii de la ambulanţă, care comunică permanent cu familia femeii însărcinate, spun că starea pacientei este bună.
 
UPDATE, ORA 10.15: Echipajul unei ambulanţe aşteaptă de o jumătate de oră la intrarea pe DN 22 un antemergător al societăţii de Drumuri Naţionale. Ambulanţa a fost solicitată în localitatea Amara, la o femeie însărcinată. Este vorba de o localnică, în vârstă de 23 de ani, care trebuie adusă la Maternitate, pentru a naşte.

În judeţul Buzău, de la ora 4.00 este închis drumul naţional DN 22, care leagă municipiul Râmnicu Sărat de Brăila. Un filtru de poliţie a fost instituit la ieşirea din zona industrială a municipiului Râmnicu Sărat iar în comunele de pe această rută echipaje de poliţie rurală le interzic şoferilor să părăsească localităţile, pe durata restricţiei.
 
Până după miezul nopţii, muncitorii de la Drumuri Naţionale au lucrat cu cinci utilaje cu lamă la curăţarea carosabilului, însă din cauza viscolului care le face munca inutilă, au decis să amâne intervenţia până spre dimineaţă. Zăpada se depune rapid pe carosabil şi formează mai ales în dreptul copacilor troiene de peste un metru înălţime. ”Peste noapte au rămas la faţa locului un plug şi două ATB-uri cu lamă iar de dimineaţă vom relua deszăpezirea şi cu ajutorul unor freze”, a declarat Leon Velicu, de la Drumuri Naţionale Buzău.
 
Pe celelalte drumuri din judeţ se circulă în condiţii de iarnă. Potrivit drumarilor, zăpada de pe carosabil are o grosime de cel mult trei centimetri.
 
Poliţiştii le recomandăm conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu este absolut necesar. În cazul în care călătoria nu poate fi amânată, autovehiculul trebuie echipat cu tot ceea ce este necesar pentru circulaţia în condiţii de iarnă, luându-se în calcul şi riscul înzăpezirii. 
 
Vântul care în rafale depăşeşte 60 de kilometri pe oră, a afectat deja mai multe linii de alimentare cu energie electrică din zona de munte a judeţului. Potrivit prefectului Gabriel Baltă, un număr de 17 localităţi nu au curent în această dimineaţă.
 
Administraţia Naţională  de Meteorologie a emis aseară avertizări cu cod portocaliu de ninsori, intensificări ale vântului, viscol şi polei pentru Moldova şi nordul judeţului Buzău, valabile până la ora 14.00.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările