VIDEO Spectacol total oferit de clujenii din Nightlosers în clubul No Limit

VIDEO Spectacol total oferit de clujenii din Nightlosers în clubul No Limit

Rockerii clujeni s-au distrat împreună cu clienţii clubului                        FOTO Culturabuzoiana.ro

Membrii trupei Nightlosers le-au oferit un spectacol total buzoienilor care s-au aflat sâmbătă noaptea în clubul No Limit din Buzău. Peste 200 de persoane au fost prezente la spectacolul de promovare a albumului “Cinste lor”, organizat de Adrenalitera.

 
”Albumul l-am scos în luna februarie şi de data asta am ales intenţionat câteva piese mai cunoscute pentru a fi recognoscibil şi a se înţelege mai bine ce facem noi, cum le combinăm. L-am lăsat liber (albumul n.r.) la downloadat doar o lună. Asta, când nu era gata CD-ul fizic. Am vrut să facem o surpriză fanilor. Eram sigur că cei care îl vor descărca, îl vor cumpăra apoi”, a declarat Hanno Höfer, liderul trupei, pentru portalul Cultura Buzoiană.
 
La spectacolul din Buzău, cei cinci clujeni din trupa Nightlosers au impresionat atât prin calităţile de instrumentişti cât şi prin momentele de virtuozitate, cum ar fi cântatul cu vioara şi chitara la ceafă.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: