FOTO Start în modernizarea unui drum turistic din judeţul Buzău, neasfaltat de peste patru decenii

FOTO Start în modernizarea unui drum turistic din judeţul Buzău, neasfaltat de peste patru decenii

Foto CJ Buzau

Va fi asfalt până la Mănăstirea Poiana Mărului, după refacerea unui important drum din zona de munte a Buzăului care nu mai fusese modernizat de 40 de ani. Proiectul este finanţat prin PNDL II, are o valoare de aproape 80 de milioane de lei iar perioada de execuţie este de maximum 33 de luni. Lungimea tronsonului care va fi complet modernizat este de 24,5 km.

Ştiri pe aceeaşi temă


Conducerea Consiliului Judeţean Buzău a anunţat debutul reabilitării DJ 204C, care porneşte din Vintilă Vodă, trece prin Săruleşti şi Bisoca, până la hotarul cu Vrancea. 

Drumul dinspre Poiana Mărului spre Bisoca, pe o porţiune de 2 kilometri, va fi asfaltat în această vară.
”Este un proiect de mare importanţă pentru că accesul către tărâmul de vis al judeţului Buzău va fi mult mai facil atât pentru locuitorii din această zonă, dar şi pentru turişti”, a scris pe Facebook Petre Emanoil Neagu, preşedintele CJ Buzău.

Marţi a fost predat amplasamentul către constructor şi au fost demarate oficial lucrările de modernizare a DJ204C – Vintilă – Vodă – Săruleşti – Bisoca, proiectul Consiliului Judeţean Buzău fiind finanţat prin Programul Naţional de Dezvolatre Locală II.

Preşedintele Consiliului Judeţean Petre Emanoil Neagu a precizat că lucrările vor fi de durată dată fiind complexitatea intervenţiei, zona fiind una cu probleme din punctul de vedere al stabilităţii solului.

“Aici va fi o lucrare amplă de reabilitare totala a drumului, se vor face consolidări, se vor face viaducte, se vor reabilita toate podurile şi, în sfârşit, şi aceşti oameni dosebiţi din această zonă, mă refer atât la cei din Vintilă Vodă, cât şi la cei din Săruleşti-Bisoca, vor avea posibilitatea să circule pe un drum care să fie la nivelul anului 2020”, a precizat Petre Emanoil Neagu.

Contractul pentru reabilitarea şi modernizarea DJ 204C pe tronsonul Vintilă Vodă – Săruleşti – Bisoca – limită cu judeţul Vrancea, pe o lungime de 24,5 kilometri, a fost semnat în vara anului trecut, lucrările de execuţie vor dura mai bine de 2 ani şi jumătate.  

În ceea ce priveşte firmele care şi-au adjudecat licitaţia pentru reabilitarea Drumului Judeţean 204C, aici este vorba despre o asociere dintre WFA IMPEX SRL (lider de asociere), CDG INDOCONSTRUCT S.R.L., SC EURO PRIM BUILDING SRL şi SC EURO CERAD INTERNATIONAL SRL. 

Valoarea proiectului se ridică la peste 68 de milioane de lei fără TVA., dar specialiştii CJ vor încerca să schimbe sursa de finanţare astfe încât monernizarea drumului să poată fi realizată cu fonduri europene, cu banii economisiţi urmând să fie modernizate alte obiective.

La predarea amplasamentului, au fost prezenţi şi primarii comunelor Vintilă Vodă, Săruleşti şi Bisoca. Refacerea drumului va scoate la lumină o zonă turistică a judeţului Buzău greu accesibilă până acum din cauza drumului pe care nu s-a intervenit de 40 de ani.

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările