Doi buzoieni vindecaţi de coronavirus, din nou testaţi pozitiv. Au fost internaţi la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat

Doi buzoieni vindecaţi de coronavirus, din nou testaţi pozitiv. Au fost internaţi la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat

Testul din a 12-a zi a avut rezultat pozitiv. Pacienţii sunt asimptomatici şi au fost internaţi

Doi buzoieni întorşi din Italia au fost depistaţi pentru a doua oară cu COVID-19, după ce au fost internaţi la „Matei Balş” şi fuseseră declaraţi vindecaţi de autorităţile din România. După ce au părăsit spitalul şi au fost plasaţi sub observaţie pentru încă 14 zile, cei doi bărbaţi, de 29 şi, respectiv, 46 de ani, au ieşit din nou pozitiv. Aceştia au fost reinternaţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE „În cazul de la Buzău, cele două persoane au fost depistate pozitiv şi internate la INBI Matei Balş. Cele două teste care au fost realizate în timpul internării au avut rezultat negativ, că urmare pacienţii au fost externaţi cu recomandarea de autoizolare 14 zile şi retestarea in ziua a 12-a. Conform recomandării, cele două persoane au fost testate în cea de a 12-a zi, acestea fiind în izolare împreună la domiciliu (persoanele sunt rude). Testul din a 12-a zi a avut rezultat pozitiv. Pacienţii sunt asimptomatici şi au fost internaţi”, au explicat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Potrivit Prefecturii Buzău, pe 6 aprilie 2020, conform recomandărilor de la externare, au fost recoltate probe de la doi pacienţi care au fost externaţi în data de 26 martie 2020. 

Externarea celor doi pacienţi s-a facut în urma recoltării consecutive a două, în cazul primului pacient, respectiv trei probe, la al doilea pacient, ale căror rezultate au fost negative.

Rezultatul probelor recoltate pe 6 aprilie celor doi pacienţi, a sosit pe 7 aprilie 2020 şi a fost pozitiv.

Cei doi pacienţi, unul de 46 de ani şi celălalt de 29 de ani, după externare, s-au izolat împreună la acelaşi domiciliu, fără a avea alţi contacţi. Pacienţii sunt asimptomatici şi au fost internaţi la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat. 

La nivelul judeţului Buzău, până miercuri, 08 aprilie 2020, au fost confirmate pozitiv cu COVID-19, 13 cazuri. Dintre acestea, 8 cazuri au fost externate din unităţi sanitare din Bucureşti.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: