Conducerea liceului în care s-a şcolit Marin Constantin îi face statuie maestrului

Conducerea liceului în care s-a şcolit Marin Constantin îi face statuie maestrului

Marin Constantin

Marele muzician, trecut în nefiinţă pe 1 ianuarie 2011, a fost elev al Şcolii Normale de băieţi din Buzău, Liceul Pedagogic de azi. Fondatorul corului Madrigal a vizitat cu 11 ani în urmă şcoala pe care a absolvit-o în anul 1944, prilej cu care a lansat un album şi a botezat amfiteatrul din Pedagogic.

Ştiri pe aceeaşi temă

.

Cadrele didactice de la Pedagogic îşi amintesc cu plăcere de vizita pe care dirijorul, intrat în galeria marilor dispăruţi ai României, a efectuat-o pe 4 noiembrie 1999. “Domnia sa îi sugerase profesorului Stănescu să atribuie amfiteatrului numele Ion D. Vicol, iar botezul a fost chiar cu ocazia vizitei în şcoala noastră, când a lansat şi un album. Atunci a însoţit corul Madrigal care a susţinut un recital la Casa Sindicatelor”, ne-a povestit Daniela Palcău, director adjunct la Liceul Pedagogic.

Marin Constantin a scris atunci şi în cartea de onoare a liceului: ”Cu inefabilă emoţie consemnez marea recunoştinţă a mea şi neţărmurită admiraţie a Madrigalului, pentru tot ce a fost şi va fi între zidurile acestei minunate şi unice şcoli, cea normală, din Buzău. Felicit toate cadrele didactice şi urez elevilor sănătate şi fericire. La mulţi ani, dirijorul Marin Constantin”.

Dascălii din Liceul Pedagogic spun că vor organiza numeroase acţiuni comemorative. “O delegaţie a şcolii va fi miercuri la înmormântare. Apoi, intenţionăm să comandăm un bust şi apoi să punem numele marelui dirijor unui cabinet de muzică. Poate facem şi un concurs coral al cărui premiu să poarte numele Marin Constantin”, ne-a declarat Constantin Coman, directorul Liceului Pedagogic Spiru Haret.

Marin Constantin s-a născut pe 27 februarie 1925, la Urleta, în judeţul Prahova. După ce a absolvit cursurile şcolii primare din localitatea natală, a intrat la Şcoala Normală din Ploieşti, după care s-a mutat la Buzău. “Şcoala Normală din Ploieşti s-a desfiinţat în 1939 iar toţi elevii, printre care şi Marin Constantin, au fost transferaţi la Buzău. A mai învăţat la Buzău încă cinci ani, până în 1944”, ne-a spus istoricul Valeriu Nicolescu, autorul cărţii “Oameni de ieri, oameni de azi”, în paginile căreia este şi biografia părintelui “Madrigalului”.

Cu corul Madrigal a susţinut peste 3250 concerte, dintre care peste 1980 în străinătate. (…) Activitatea sa este menţionată în şapte dicţionare internaţionale de specialitate”, se arată în volumul istoricului buzoian.

Dirijorul Marin Constantin, fondatorul Corului Naţional de Cameră Madrigal, a decedat, sâmbătă, la vârsta de 85 de ani. Trupul maestrului este depus în Rotonda Ateneului Român, iar miercuri va fi îngropat la Cimitirul Bellu Evanghelic din Bucureşti.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările