Cei patru elevi de zece ai Buzăului au ajuns la Colegiul B.P. Hasdeu

Cei patru elevi de zece ai Buzăului au ajuns la Colegiul B.P. Hasdeu

Arhivă adevarul.ro

Un număr de 2.500 de absolvenţi de gimnaziu din judeţul Buzău şi-au aflat astăzi locurile în licee. Toţi cei patru elevi cu media de admitere 10 au ales Colegiul Naţional B.P. Hasdeu.


Cei patru buzoieni cu media maximă de admitere sunt Robert Alexandru Kullman, Irina Pană, Alexandru Ungureanu şi Matei-Alexandru Sava. 

Toţi au fost admişi la profilul pentru care au optat, matematică-informatică, în cadrul Colegiului Naţional „B. P. Hasdeu”. De menţionat că 9.27 a fost cea mai mică medie cu care s-a intrat la Hasdeu.

La Buzău, au fost repartizaţi un număr de 2.500 de candidaţi. Pentru că nu a completat mai multe opţiuni, un copil a rămas pe dinafară, urmând să îşi rezolve situaţia pe 28 iulie, la următoarea selecţie pentru care sunt disponibile 468 de locuri. 

Buzoianul cu cea mai mică medie de admitere, 2.28, va deveni elevul Liceul Tehnologic „V. Frunză” din Râmnicu Sărat. El provine de la Şcoala Plevna, din Grebănu.

Media de admitere este medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 75%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII - a, care are o pondere de 25% în calculul mediei de admitere.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: