Avertismentul primarului din Buzău: ”Pasajul de la Gară poate ceda”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă adevarul.ro
Arhivă adevarul.ro

Pasajul subteran de la Gara CFR, care le permite localnicilor din cartierele Mihai Viteazu şi Poştă să traverseze calea ferată pentru a ajunge în centru, este în pericol de surpare. Avertismentul vine din partea primarului, care spune că structura de rezistenţă a pasajului este afectată şi poate ceda în orice moment.

Lucrările de reabilitare şi modernizare a pasajului pietonal subteran de la Gară au fost îngheţate încă din vara anului 2020, ca urmare a unor vicii ascunse descoperite în timpul lucrărilor.

Muncitorii au descoperit infiltraţii în tavanul şi în pereţii pasajului, provenite de la precipitaţii, dar şi probleme serioase la structura de rezistenţă.

Problemele păreau a fi în curs de rezolvare, după ce Primăria Buzău a demarat un proiect de reabilitare a legăturii subterane dintre oraş şi cele două cartiere. 

Proiectul prevedea investiţii în refacerea pereţilor şi a casei scărilor, placarea cu faianţă şi montarea unui sistem de monitorizare video. Lucrările au fost sistate, întrucât pasajul este proprietatea Regionalei CFR.

„Pe o porţiune de 33 de metri, structura de rezistenţă poate ceda. Acest lucru a reieşit din expertiza făcută. Pasajul aparţine CFR, nu Primăriei Buzău. Noi nu avem voie să intervenim. I-am semnalat problema primului ministru Florin Câţu, să oblige CFR Infrastructură să repare pasajul”, a declarat Constantin Toma, primarul Buzăului.

În calitate de preşedinte executiv al Asociaţiei Municipiilor din România, primarul Constantin Toma l-a abordat pe premierul Florin Cîţu şi i-a solicitat să intervină la CFR Infrastructură pentru a grăbi repararea pasajului.

Aceasta este cea de-a doua intervenţie a primarului Buzăului la un premier, în legătură cu pasajul CFR din Gara Buzău. Prima solicitare a fost adresată prim-ministrului Ludovic Orban, în noiembrie 2020. Între timp, Guvernul s-a schimbat.

Lucrările executate până acum la pasaj au fost realizate din fondurile Primăriei, care este dispusă să suporte şi costurile lucrărilor de finisare, după rezolvarea viciilor ascunse în structura construcţiei de către cei de la CFR.

Pasajul face legătura între oraş şi cartierele de dincolo de calea ferată şi este tranzitat zilnic de sute de oameni, care locuiesc acolo sau care lucrează în Zona Industrială.

Citeşte şi:

Tineri fugiţi din izolare, sancţionaţi după ce au fost găsiţi într-o parcare. O ceartă între ei a atras atenţia unor poliţişti

„Biblia“ vaccinului anti-COVID, tradusă pe înţelesul oamenilor de către preoţi

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite