Autorităţile pornesc în căutarea depozitelor ilegale de deşeuri. Garda de Mediu anunţă sancţiuni uriaşe

Autorităţile pornesc în căutarea depozitelor ilegale de deşeuri. Garda de Mediu anunţă sancţiuni uriaşe

Cei prinşi că aruncă deşeurile la întâmplare vor fi aspru sancţionaţi

Garda de Mediu Buzău, în parteneriat cu mai multe instituţii locale, desfăsoară din aprile o acţiune de amploare privind gestionarea deşeurilor şi prezervarea calităţii aerului, pe raza judeţului. Cei prinşi că aruncă deşeurile la întâmplare vor fi aspru sancţionaţi. Ei pot rămâne fără vehicule.

Ştiri pe aceeaşi temă


Autorităţile buzoiene declanşează, din această lună, ample controale, în fiecare localitate din judeţ, pentru a-i identifica pe cei care aruncă gunoaiele la întâmplare, pe domeniul public. 

Buzoienii care vor fi prinşi că nu ţin cont de lege şi aruncă deşeurile la întâmplare vor fi aspru sancţionaţi.

În cazul persoanelor fizice, amenzile pentru abandonarea deşeurilor în alte locuri decât cele special amenajate sunt de la 3.000 la 6.000 lei, iar pentru persoanele juridice de la 20.000 la 40.000 de lei.

”În materia confiscării mijloacelor de transport, se vor aplica sancţiuni operatorului de transport deşeuri găsit în neregulă, de la 15.000 la 30.000 lei, precum şi sancţiunea contraventională complementară a confiscării mijlocului de transport destinat sau folosit la săvârşirea faptei”, a declarat Carmen Ichim, comisar şef al Gărzii de Mediu Buzău.

Acţiunile sunt derulate de comisari ai Gărzii de Mediu, poliţişti şi jandarmi, care vor verifica fiecare oraş şi comună, inclusiv municipiile Buzău şi Râmnicu Sărat, pentru a depista depozitele necontrolate de deşeuri.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările