Anotimpul ţuicarilor. Localnicii din Lopătari se mândresc cu cea mai bună licoare

Anotimpul ţuicarilor. Localnicii din Lopătari se mândresc cu cea mai bună licoare

Viorel gustă din ţuica pe care o prepară FOTO Iulian Bunilă

Ianuarie este luna în care gospodarii încep să producă ţuică din fructele puse din toamnă la fermentat. Zona de munte a Buzăului este renumită pentru aroma, culoarea şi tăria licorii cu multe grade, făcută din prune. Tradiţia este încă vie datorită unor gospodari pricepuţi, aşa cum este nea’ Viorel Teşcan.

La Lopătari, comunitate în interiorul căreia obiceiurile sunt păstrate cu sfinţenie, mâncarea şi băutura au încă gustul de odinioară. 
 
De exemplu, ţuica de Lopătari este cea mai bună, se mândresc localnicii, deoarece are tărie exact cât trebuie, un uşor iz de prună, iar în timp capătă o culoare plăcută, dată de butoiul în care licoarea este ţinută la învechit.
 
Unul dintre cei mai experimentaţi ţuicari este bătrânul Viorel Teşcan. A adunat în toamnă câteva sute de kilograme de prune din livada sa şi din cei câţiva pomi de la şosea, iar acum, în ianuarie, a sosit vremea să-şi vadă rodul muncii. 
 
Zilele trecute, după ce s-a convins că borhotul a ajuns la cel mai bun grad de fermentare, a pus în funcţiune vechea sa instalaţie de distilare din grajd. 
 
„Am adunat toamna prunele, le-am pus la fermentat, iar după trei, patru luni am ajuns să le pun în cazan. Ţuica, pe vremuri, se făcea primăvara, când înfloreau pomii, nu ca acum. Acum, putrezesc dacă le ţii prea mult. Fructele astea văratice, după ce le aduni, în două, trei săptămâni, gata, hai să le facem, că nu mai au veleat. Se lasă în jos pluta aia şi nu mai iese, putrezeşte totul”, ne explică bătrânul ţuicar.
 

Pricepere moştenită de la tatăl său

 
Nea’ Teşcan spune că atunci când se apucă de făcut ţuica trebuie să se înarmeze cu multă răbdare. Priceperea a moştenit-o de la tatăl său, care a învăţat, la rândul său, să producă ţuica de la bătrânii familiei. Orice amănunt din pregătirea instalaţiei pentru distilare trebuie respectat, inclusiv lipirea cu mămăligă şi cenuşă a îmbinării dintre capacul cu serpentina din cupru şi cazanul umplut cu borhot.
 
Apoi, mai sunt nişte timpi care trebuie respectaţi, ne explică gospodarul din Lopătari, dacă vrei să obţii o ţuică bună. 
„Cam două ore fierb la un cazan, ca să iasă ţuica cea mai bună. Depinde cum ai focul, cât de rece este apa din butoi. Dacă apa e prea caldă, ies aburii pe conductă şi pierdem tăria. Prima curgere nu este bună. Trebuie să ştii când începi să aduni ţuica, cum să guşti fruntea, cât să laşi să curgă. Eu o las să curgă până ajunge la 40 de grade tărie, pentru că după răcire coboară la 38 de grade”, ne spune bătrânul Viorel Teşcan.

Învechită în butoaie de dud

 
Bătrânul din Lopătari pune la învechit băutura în butoaie de dud, ca să-i dea o nuanţă gălbuie, mult mai plăcută ochiului. Cu cât îmbătrâneşte, ţuica de Lopătari devine şi mai bună. 
 
Din păcate, această ocupaţie interesează din ce în ce mai puţină lume, se plânge domnul Teşcan. Nu numai depopularea satelor ar fi de vină, crede gospodarul din Lopătari, ci şi numărul mare de sălbăticiuni care distrug pomii fructiferi.
 
„Înainte aveam multe prune, pentru că nu era ursul să strice, ca acum, nu era mistreţul să distrugă. Au făcut animalele ravagii în livezi. Apoi, nu mai sunt muncite livezile. Nu le mai taie nimeni uscătura, nu le mai sapă la rădăcină. O să dispară şi obiceiul ăsta. Când făceau ţuica, era clacă, se adunau câte trei, patru, oameni şi stăteau până seara, la lampă. Acum, toată lumea aleargă după avere, după lux, mai greu cu munca”, spune bătrânul Viorel Teşcan.
 
Instalaţii de distilare se găsesc în mai toate gospodăriile din Lopătari. Iar cine nu are, apelează la generozitatea vecinului de gard, care sigur are undeva în grajd alambicul din cupru şi butoiul pentru răcire.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările