UPDATE Prezenţa la vot în judeţul Braşov. Cum se desfăşoară alegerile europarlamentare şi referendumul

UPDATE Prezenţa la vot în judeţul Braşov. Cum se desfăşoară alegerile europarlamentare şi referendumul

Românii îi desemnează duminică, 26 mai, pe cei 32 de reprezentanţi în Parlamentul European. În acelaşi timp, alegătorii pot răspunde la cele două întrebări din cadrul referendumului iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis. „Adevărul“ vă ţine la curent cu prezenţa la vot în judeţul Braşov raportată la intervale regulate de către Autoritatea Electorală Permanentă.

UPDATE 21.00:  54,28% dintre braşoveni au ajuns la centrele de votare din judeţ. Ceva mai puţini - 48,54% au votat şi în cadrul referendumului.

UPDATE 18.15: 44,82 dintre braşoveni au votat la europarlamentare, iar 39,87 la referendum. 

UPDATE 16.10: 36,47% dintre braşoveni au votat până la această oră pentru europarlamentare. Alţi 32,31% din totalul celor cu drept de vot şi-au spus punctul de vedere în ce priveşte refrendumul.

UPDATE 14.05: Puţin după ora 14.00, în judeţul Braşov votaseră 27,06% dintre alegători, iar 23,70% dintre cei cu drept de vot s-au exprimat şi în privinţa referendumului iniţiat de către preşedintele României.

UPDATE 12.30: 18,67 dintre braşoveni au trecut până la această oră pe la centrele de votare deschise în judeţ. Ceva mai puţini - 16,35% au votat şi în cadrul referendumului.

UPDATE 12.00: Până la această oră votaseră 94.878 de oameni din totalul de 518.306 cu drept de vot. Asta înseamnă o prezenţă de 18,48%, printre cele mai ridicate.

Un număr de 18.937.258 de români cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne duminică, 26 mai. Dintre aceştia, 518.306 sunt înscrişi pe listele electorale permanente din judeţul Braşov. Pe teritoriul judeţului Braşov sunt amenajate 454 secţii de votare, deschise în intervalul orar 7.00 – 21.00. La precedentele alegeri europarlamentare, prezenţa la vot în judeţul Braşov a fost de 31,77 la sută. 

Cetăţenii români îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile de votare din ţară în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate sau carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare. în urma prelucrării automate a datelor înregistrate, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic şi paşaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetăţenii români aflaţi în străinătate sau de către cetăţenii români domiciliaţi în străinătate. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: