Percheziţii la Penitenciarul Tulcea, în această dimineaţă

Percheziţii la Penitenciarul Tulcea, în această dimineaţă

Poliţiştii vor să anihileze un grup care înşelau bătrânii prin „Metoda Accidentul” FOTO Adevărul

Poliţiştii braşoveni efectuează două percheziţii la persoane bănuite de înşelăciuni prin metoda „Accidentul”. Sunt puse în aplicare patru mandate de aducere.

Ştiri pe aceeaşi temă

În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Braşov efectuează  două percheziţii în penitenciarul Tulcea. 

Activităţile, desfăşurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria  Braşov, vizează probarea activităţii infracţionale a unui grup care ar fi înşelat mai multe persoane prin metoda „Accidentul”.

Grupul era format din persoane deţinute în penitenciar şi complici din afară, care contactau victimele telefonic, prezentându-se drept avocat sau rude ale victimelor. Aceştia le aduceau la cunoştinţă faptul că o rudă a lor sau o cunoştinţă ar fi fost implicată într-un accident de circulaţie şi au nevoie urgent de bani, pentru a  scăpa de închisoare. Sumele de bani solicitate astfel erau trimise pe numele complicilor, prin intermediul unor companii de servicii financiare prin transfer de bani.

În cauză, vor pune în executare 4 mandate de aducere. Activităţile desfăşurate în acest dosar penal au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările