Gelozia morbidă, afecţiunea psihică încadrată ca tulburare delirantă. Cum ajunge bolnavul să adună fărâme de probe pentru a-şi justifica halucinaţiile

Gelozia morbidă, afecţiunea psihică încadrată ca tulburare delirantă. Cum ajunge bolnavul să adună fărâme de probe pentru a-şi justifica halucinaţiile

Gelozia morbidă poate duce la acte de violenţă extremă FOTO Shutterstock

Gelozia reprezintă un complex de gânduri, emoţii foarte puternice şi acţiuni derivante, care apar atunci când relaţia este ameninţată de un potenţial rival. Statisticile arată că este mai frecventă în culturi sau medii în care relaţiile sexuale sunt acceptabile doar în cadrul patului conjugal, iar relaţiile extraconjugale sunt puternic damnate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Există mai multe teorii ce încearcă să explice gelozia. Prima este cea evoluţionistă, care spune că este mai probabil ca un bărbat să simtă gelozia în faţa unei potenţiale infidelităţi sexuale, fapt exprimat prin imposibilitatea masculului de a avea certitudinea că puiul pe care-l creşte este al lui.

În acelaşi fel, femeile având certitudinea maternităţii, nu ar fi atât de receptive în faţa infidelităţii sexuale, ci par a fi predispuse la gelozie în faţa infidelităţii emoţionale, întrucât femeia ancestrală se temea ca masculul ei să nu ducă resursele necesare traiului unei alte femei. Cel puţin asta se întâmpla în trecut, când nu existau teste de paternitate, iar femeile nu puteau să se întreţină singure, depinzând de ajutorul bărbatului, care le apăra şi le aducea mâncare.

„Bărbatul este programat genetic să dorească răspândirea genelor cât mai mult posibil, prin diferite împerecheri, în timp ce femeia este înclinată spre stabilitate, spre siguranţă, ca să se poată ocupa de copii. Iată de ce fiecare sex pune mai mare preţ pe altceva într-o relaţie”, ne explică Onelia Pescaru, lector univ. dr. psihoterapeut de cuplu în cadrul Universităţii Transilvania.

Personalitate şi ataşament
 

Aceasta a precizat că cercetările mai recente însă pun mai puţin accentul pe diferenţele între masculin sau feminin si aduc în prim plan factori care ţin de personalitate sau tipul de ataşament. Teoria ataşamentului a fost formulată de John Bowlby şi porneşte de la rolul părinţilor, mai ales în primii ani de viaţă, în determinarea modului în care copiii se vor dezvolta. 

Cele trei tipuri principale de ataşament prezentate prima dată de Ainsworth şi colaboratorii ei în 1971 sunt: ataşamentul, caracterizat de siguranţă (în care individul are încredere că părintele său va fi disponibil şi îi va oferi ajutorul dacă se va confrunta cu situaţii grele), ataşamentul caracterizat de anxietate şi rezistenţă (copilul nu are certitudinea că părintele va fi disponibil sau că-l va ajuta daca îl va solicita şi de aceea este predispus în permanenţă la anxietate, va tinde să se agaţe şi să manifeste reticenţă mereu) şi ataşamentul caracterizat de anxietate şi evitare (în care individul nu are încredere că dacă va căuta protecţie i se va răspunde, el se aşteaptă a fi refuzat categoric si încearcă să trăiască viaţa fără iubirea şi sprijinul celorlalţi).

Preluând bazele teoriei ataşamentului, Levy a studiat conceptul în cadrul relaţiilor şi a constatat că: o persoană cu ataşament de respingere nu valorizează faptul de a fi într-o relaţie, preferă în schimb singurătatea şi ţine foarte mult la independenţa sa. O persoană cu ataşament de tip sigur se simte confortabil în cadrul relaţiei, în interdependenţă.

Se pare că există o posibilitate mai ridicată ca cei cu ataşament sigur să fie mai deranjaţi de infidelitatea emoţională, iar cei cu ataşament de respingere să fie deranjaţi mai degrabă de infidelitatea sexuală. 

Gelozia – între normalitate şi boală
 

Gelozia poate fi normală, cu funcţie adaptativă, atâta vreme cât produce efecte benefice asupra cuplului şi a partenerilor ca indivizi sau poate fi anormală, iar aici ne referim mai ales la gelozia morbidă, patologică. 

„Pentru unele persoane, gelozia partenerilor este chiar o dovadă de dragoste din partea acestora, confirmarea că sunt apreciaţi şi doriţi de partener. Dacă vorbim de gelozia anormală, Hansen & Zeng au realizat o clasificare: în gelozia morbidă, avem în vedere o teamă profundă care conduce la dezamăgire, depresie, furie extremă; gelozia suspicioasă este aceea în care un partener suspectează că ar exista o ameninţare la adresa relaţiei sale; gelozia simptomatică apare mai ales în cadrul unor tulburări psihice severe, cum ar fi schizofrenia; gelozia patologică are legătură cu stima de sine scăzută sau cu experienţele anterioare de infidelitate”, ne spune Onelia Pescaru.

Manualul de diagnostic al tulburărilor mentale surprinde gelozia în cadrul tulburării delirante, atunci când „tema centrală a delirului persoanei o constituie faptul că soţul sau soţia sau amanta / amantul este infidel(ă). La această convingere se ajunge prin interpretări incorecte, susţinute cu mici fărâme de probe care sunt colectate şi utilizate spre a justifica delirul. 

Individul cu delir îşi confruntă de regulă partenerul şi încearcă să intervină în presupusa infidelitate (restrânge autonomia partenerului, îl urmăreşte în secret, investighează presupusul amant sau amantă,  îşi atacă partenerul). Psihiatrii australieni Gordon Parker şi Elaine Barrett sugerează că gelozia  morbidă ar fi o formă a personalităţii de tip obsesiv – compulsiv şi argumentează prin faptul că au obţinut rezultate bune în tratamentul geloziei morbide cu aceleaşi substanţe ce dau rezultate bun şi în cazul tulburării obsesiv – compulsive.

Un alt cercetător – Guerrero (1995) a studiat şi a enumerat cele mai frecvente comportamente generate de gelozie: supravegherea partenerului şi restricţionarea acestuia de a participa la activităţi  independente; încercări de a manipula partenerul prin contra-gelozie sau inducerea sentimentului de vinovăţie, confruntarea rivalului, în vederea avertizării acestuia cu scopul evitării contactelor ulterioare cu partenerul său, comportamente violente, violenţă prin lovirea obiectelor, care pot lua forma unor accese de furie în mijlocul conflictului deschis cu partenerul.

De asemenea, pot apărea gesturi ce semnifică posesiunea în public, cu scopul de „a-şi marca teritoriul”, de a-i avertiza pe ceilalţi că persoana de lângă le aparţine. Un alt mod de manifestare este defăimarea adversarului, realizarea diferitelor afirmaţii negative la adresa rivalului în faţa partenerului sau a altor persoane sau ameninţarea relaţiei, ameninţarea că va părăsi relaţia şi partenerul de viaţă sau că va comite, la rându-i, infidelitate. 

„În concluzie, gelozia rămâne otrava lentă care poate ucide rapid. Ea provoacă cel puţin unei persoane din relaţie sentimente negative, de disconfort. Să consideri că gelozia este doar o dovadă de dragoste sublimă, care te măguleşte, ar dovedi o problemă de stimă de sine faţă de propria persoană”, conchide Onelia Pescaru. 

Cu alte cuvinte, putem încadra gelozia în două categorii mari: normală şi anormală. Gelozia morbidă poate fi periculoasă pentru oricare membru al relaţiei, inclusiv pentru individul rival. În numeroase studii, gelozia este considerată în primele trei locuri ale motivelor pentru comiterea crimelor premeditate!

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Cum se manifestă un paranoic şi cum poate fi el ajutat - explicaţia specialiştilor

Cauzele ascunse pentru care femeile moderne se căsătoresc mai târziu. Studiile arată că sunt mult mai tolerante la ideea de a naşte fără a purta verighetă

De ce ne lăsăm păcăliţi de partenerul de viaţă. Psiholog: „Cel manipulat cedează pentru armonia cuplului sau de teamă să nu fie respins“

Psiholog: „Comunicarea în cuplu înseamnă mai mult decât a vorbi şi a asculta, înseamnă a arunca punţi acolo unde există prăpăstii“

Cum apare adulterul în căsătoriile moderne. Psiholog: „Schimbarea mentalităţii în privinţa divorţului face ilogică aventura extraconjugală“

Sex şi sentimente: femeile fac dragoste pentru a fi iubite, bărbaţii iubesc pentru a face dragoste

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările