Cetatea Râşnov poate fi vizitată gratuit

Cetatea
Râşnov poate fi vizitată gratuit

Cetatea Râşnov este cea mai vizitată fortificaţie din Braşov. FOTOSimona Suciu

Cetatea Râşnov poate fi vizitată gratuit astăzi, 4 iulie, cu ocazia Zilei Porţilor Deschise. Este cea mai vizitată fortificaţie din Braşov cu peste 400.000 de turişti pe an.

Ştiri pe aceeaşi temă

Miercuri, 4 iulie se împlinesc zece ani de când cetatea a fost recuperată de la fostul proprietar şi a intrat în administrarea autorităţilor locale. Aşadar, turiştii care se vor afla miercuri la Râşnov vor putea vizita gratuit obiectivul turistic, în cadrul evenimentului „Ziua Porţilor Deschise la Cetatea Râşnov”.

De-a lungul celor zece ani, de când monumentul a trecut în administrarea primăriei, Cetatea Medievală a  devenit unul dintre principalele puncte de atracţie turistică din întreg judeţul. Numai anul trecut, 420.000 de turişti au trecut pragul obiectivului turistic. Acest număr de vizitatori a fost în creştere, de la an la an, numărul turiştilor fiind tot mai mare. Cei mai mulţi vizitatori se înregistrează în lunile iulie, august şi prima parte a lunii septembrie, când în cetate se desfăşoară mai multe festivaluri şi manifestări culturale.

Centrul istoric al Râşnovului este locul de plecare spre cetate fie alegeţi creamaliera, fie că vreţi să mergeţi de jos a devenit pietonal. Turiştii se pot relaxa exact ca în marile oraşe europene şi pot admira cetatea fără să mai fie deranjaţi de maşini. În cetate sunt străjeri îmbrăcaţi în haine de epocă, iar aceştia le povestesc turiştilor istoria fortificaţiei. Intrarea la Cetatea Râşnov costă 10 lei. 

Cetatea Râşnov datează de 1335, când a reuşit să rămână în picioare în timpul unei invazii a tătarilor. Cu ziduri puternice de peste doi metri grosime, cetatea a rezistat tuturor asalturilor şi a salvat viaţa oamenilor care s-au adăpostit aici. Este unul din cele mai bine păstrate ansambluri fortificate din Transilvania. În cetate s-au filmat mai multe pelicule celebre printre care „Dacii“ (1966) şi „Nemuritorii“ (1974) ale lui Sergiu Nicolaescu. În toamna lui 2014, cetatea a devenit din nou platou de filmare pentru pelicula americană „Vlad The Impaler” (Vlad Ţepeş: Imperiul sângelui).

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările