Blestemul călăilor Braşovului. Au murit de tineri aproape la fel ca şi cei cărora le-au luat viaţa

Blestemul călăilor Braşovului. Au murit de tineri aproape la fel ca şi cei cărora le-au luat viaţa

În arhivele istorice s*au păstrat doar câteva poze cu execuţiile de pe Dralul Furcilor.

Braşovul a fost cunoscut de-a lungul secolelor ca oraşul cu multe execuţii medievale. Acestea aveau loc pe Dealul Furcilor, cunoscut acum ca Dealul Melcilor. Şi locul unde acum este fântâna din Piaţa Sfatuluia  fost preferat pentru execuţii.

Potrivit documentelor de la Muzeul de Istorie din Braşov, prima execuţie a avut în în 1442, când a fost pronunţată şi prima sentinţă capitală. Cum erau aleşi sau cine erau călăii care duceau la îndeplinire condamnările la moarte nu se ştie mai nimic. Prima menţiune despre călăi apare în documentele păstrate la Muzeul de Istorie abia în 1504 ca fiind slugi care erau desemnate să ducă la îndeplinire sentinţele. 

Abia în 1595 apar documente care menţionează că de fapt călii erau ţiganii. Cel care a scris prima dată despre etnia lor a fost Pietri Busto, muzicant la curtea lui Sigismund Bathory. Potrivit acestor însemnări la Braşov au avut loc 120 de execuţii. Printre cele mai folosite metode se numărau decapitarea, spânzurarea sau ruperea efectică a oaselor, cea mai crudă dintre toate execuţiile. Oamenii erau legaţi de mâini şi de picioare şi traşi de cai care poneau în direcţii diferite. Condamnaţii mureau în chinuri groaznice. Vrăjitoarelor le era destinată arderea pe rug.

Călăii făceau bani frumoşi, dar nu erau văzuţi cu ochi buni de restul comunităţii. „Călăii câştigau bine. Plata era în funcţie de cruzimea execuţiei. Dacă pentru o execuţie prin spânzurare sau prin decapitare luau 1-2 florini, pentru o execuţie prin tortură primeau de zece ori mai mult. Deşi aveau bani nu erau priviţi cu ochi buni. Erau consideraţi paria societăţii şi nimeni nu vroia să aibă de lucru cu ei. Îşi găseau cu greu neveste. Nici femeile din propria etnie nu îi doreau de teamă. Istoria a demonstrat că roata însă se întoarce şi călăii nu aveau de obicei viaţă lungă. Majoritatea au murit la tinereţe şi se spune că au avut aproape aceeaşi soartă ca şi victimele lor“, spune istoricul Emanuel Mirean.

Printre numele de călăi care apar în documentele de la Muzeul de Istorie se numără Marcu, Simon sau Gligore. Aceştia au trăit în perioada 1670-1720. Toţi au avut o moarte violentă. Marcu a omorât mai mulţi oameni la comandă, deşi aceştia nu erau condamnaţi. Simon a fost tras pe toată după ce a ucis o fecioară. Gligore a fost ucis de tatăl vitreg care ar fi vrut să îi fure meseria bănoasă. Deşi călăcii au existat până la finele secolului al XVIII-lea nu există prea multe documente despre ororile pe care le-au săvârşit. Călăii au dispărut însă treptat, iar în 1785 a fost anumată taxa pe care ei o plăteau după fiecare execuţie, semn că serviciile lor nu prea mai erau folosite. Călăii au dispărut definitiv în 1856 când sentinţele capitale erau duse la îndeplinire prin împuşcare în faţa plutonului de execuţie.

Metodele de execuţie, în funcţie de statutul social

Cea mai emblematică clădire a Braşovului, Casa Sfatului a fost locul unde se luau toate deciziile importante şi unde se împărţea dreptate (un fel de tribunal medieval). Aici se pronunţau sentinţele la moarte, iar condamnaţii erau executaţi prin diferite metode în funcţie de statutul social. Oamenii cu stare erau decapitaţi, hoţii de rând erau spânzuraţi, iar vrăjitoarele erau arse pe rug. „În Casa Sfatului se împărţea dreptatea, aici se luau toate deciziile importante. Aici au fost judecaţi capii răscoalei împotriva austriecilor în 1689. Locul execuţiilor nu era în Casa Sfatului, ci unde este acum fântâna arteziană din Piaţa Sfatului“, a spus Stelian Coşuleţ, şeful secţiei de istorie de la Muzeul de Istorie Braşov.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: