Atelierele Şcolii Profesionale Germane Kronstadt se modernizează cu un milion de lei

Atelierele Şcolii Profesionale Germane Kronstadt se
modernizează cu un milion de lei

Atelierele vor avea o nouă faţă peste câteva luni. FOTOAndrei Paul

Atelierele au nevoie urgente de reparaţii, iar în câteva luni elevii vor putea face practică într-un spaţiu modern. După terminarea lucrărilor urmează să se achiziţioneze utilajele necesare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Se vor face amenajări interioare, dar şi exterioare, se vor schimba grupurile sanitare şi toate instalaţiile. „Lucrarea este o etapă necesară în realizarea acestui proiect educaţional, de pregătire a tinerilor în domeniile de activitate pentru care există locuri de muncă pe piaţa braşoveană, prin colaborarea dintre autorităţile publice şi mediul de afaceri. În cei doi ani, de când a fost înfiinţată această unitate de învăţământ, proiectul s-a dovedit a fi unul de succes, care a fost replicat şi în alte părţi. Pentru a optimiza pregătirea tehnică a elevilor este necesar ca o parte din pregătirea practică să se desfăşoare în aceste ateliere. Noi vom face reabilitarea clădirii, iar partenerii noştri vor veni cu partea de dotare. Costurile estimate ale investiţiei se ridică la aproximativ 1 milion de lei, la care se adaugă costurile pentru utilaje“, a declarat primarul George Scripcaru.

Prezent la întâlnirea cu presa, directorul general al companiei INA Schaeffler a declarat că îţi va ţine promisiunea şi va dubla investiţia primăriei.

„Ne bucurăm extrem de tare că proiectul iniţiat în urmă cu doi ani, în parteneriat cu Primăria Braşov, merge mai departe. Cele 10 companii implicate în dezvoltarea acestei şcoli au şi ateliere şcoală proprii, însă este foarte important să existe o unitate de învăţământ care să aibă propriu atelier bine dotat. Astfel, elevii vor avea posibilitatea să înveţe, de exemplu, o comandă numerică pe un utilaj la cele mai înalte standarde europene. Ne ţinem de promisiunea făcută primăriei ca pentru fiecare leu cheltuit de Municipalitate, noi să venim cu dublu sumei“, a spus Alexandru Blemovici.

Pe aceeaşi temă:

Şcoala Profesională Germană de la Braşov o premieră în România

Şcoala de la Braşov, un model pentru toată ţara

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările