Femeie arestată preventiv după ce şi-a bătut copilul de un an şi două luni până l-a băgat în comă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

O femeie a fost arestată preventiv pentru 30 de zile după ce, începând cu luna septembrie, şi-a bătut cu sălbăticie copilul de un an şi două luni, iar în urma acţiunilor sale, micuţul a intrat în comă. Şansele de supravieţuire ale copilului sunt aproape inexistente.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, anchetatorii au fost sesizaţi de reprezentanţii Spitalului Judeţean Brăila cu privire la faptul că un copil în vârstă de an şi două luni a fost adus de către mamă şi de concubinul acesteia, în stare gravă, respectiv în comă - Glasgow III. 

Din cauza stării grave a copilului, acesta a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” Bucureşti. Cadrele medicale au constatat că acesta se afla în comă Glasgow III; Sindrom Silverman sau sindromul copilului bătut/smucit, “leziuni cranio-cerebrale cu caracter înalt sugestiv pentru traumatism sever non-accidental; fragmente osoase detaşate, parţial lizate occipital; fractură parieto-occipital dreapta; leziuni cerebrale ireversibile”. 

Procurorii au stabilit în urma cercetărilor că în ultimele săptămâni femeia şi-a agresat în mod repetat copilul. 

“S-a constatat urmare cercetărilor efectuate în cauză că, în perioada septembrie – 2 noiembrie, inculpata a pus în primejdie gravă viaţa copilului prin exercitarea unor acţiuni dar şi inacţiuni  - loviri cu palma în zona corpului, cu palma puternic în zona capului, respective în zona cefei, acţiuni de smucire, zdruncinare puternică, lăsarea copilului singur în casă în patul adulţilor care nu avea grilaj de protecţie corespunzător unui copil de un an şi două luni care nu mergea ci doar se deplasa sprijinindu-se în mâini şi picioare, context în care acesta cădea din pat şi se lovea cu capul de pardoseala din beton acoperită cu mochetă, neacordarea îngrijirilor corespunzătoare din momentul în care a observat că minorul se simţea rău, refuzul acesteia de a solicita ajutorul cadrelor medicale (solicitare ambulanţă, contactare medic de famile etc.) aceste ultime acţiuni fiind efectuate de către concubinul său la observarea atitudinii sale pasive, care au condus la starea critică a copilului”, spun reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila. 

Şanse minime de supravieţuire

Sursa citată a menţionat că medicii au transmis că şansele de supravieţuire ale copilului sunt aproape inexistente. 

“Informaţiile transmise de către personalul medical din cadrul instituţiei spitaliceşti, care are în grijă minorul, au arătat că şansele de supravieţuire ale copilului sunt aproape inexistente, prognosticul fiind rezervat întrucât creierul nu răspunde la stimuli”, precizează procurorii.

Femeia a fost reţinută iniţială pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor şi duminică a fost arestată preventiv pentru 30 de zile printr-o decizie a Tribunalului Brăila.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Cazul care readuce în atenţie violenţa în familie. Pedeapsa primită de un bărbat care şi-a bătut concubina timp de 20 de ani

Sărutul forţat este agresiune sexuală. Pedeapsa primită de un bărbat care a pupat o fată de 12 ani

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite