Cum s-a răzbunat un interlop pe o adolescentă care i-a refuzat avansurile: a răpit-o în plină stradă şi a pozat-o ca pe un trofeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 42 de ani a pălmuit şi a băgat cu forţa în maşina personală o copilă de 16 ani, ducând-o apoi la imobilul unde locuia, unde a fotografiat-o ca pe un trofeu pentru că adolescenta refuzase să iasă în oraş cu el.

Judecătoria Făurei l-a condamnat la patru ani de închisoare cu executare pe Lucian Prună (42 de ani), un individ extrem de violent, pentru lipsire de libertate în mod ilegal săvârşită asupra unui minor. Judecătorii i-au interzis agresorului să se apropie de victimă la o distanţă mai mică de 200 metri, dar şi de locuinţa, locul de muncă sau alte locuri unde aceasta desfăşoară activităţi sociale.

Totodată, l-au obligat pe Prună să îi achite 10.000 de lei adolescentei răpite. Decizia instanţei nu este definitivă, fiind atacată cu apel la Curtea de Apel Galaţi, care se se va pronunţa definitiv în acest caz pe 25 septembrie.

Cazul este şocant. În iulie 2016, Lucian Prună (42 de ani), împotriva căruia judecătorii au emis până acum două ordine de protecţie pentru a-l împiedica să se apropie de fosta soţie şi copilul său, a pălmuit în plină stradă o adolescentă de 16 ani, G.N.G., pentru că aceasta refuzase să dea curs avansurilor pe care bărbatul i le făcuse pe o reţea de socializare.

Lucian Prună s-a folosit de un tertip pentru a se întâlni cu copila. El a apelat la un prieten care cunoştea victima, propunându-i să o ia la o plimbare cu maşina, urmând să se întâlnească apoi într-o zonă stabilită de comun acord, lucru care s-a şi întâmplat.

“Ulterior, trăgând-o de mână, inculpatul a forţat-o pe partea vătămată să coboare din autoturism şi a forţat-o să urce în propriul autoturism. Persoana vătămată a încercat să opună rezistenţă, ţinându-se cu mâna de plafoniera maşinii, însă nu a reuşit. Inculpatul a blocat uşile autoturismului, pornind împreună cu aceasta către domiciliu. Persoana vătămată a apucat să trimită un SMS prietenei sale, pe care a rugat-o să o anunţe pe mama sa, pentru ca aceasta, la rândul ei, să anunţe Poliţia cu privire la cele întâmplate”, a precizat procurorul de caz în rechizitoriu.

Individul a dus-o pe adolescentă la locuinţa sa din satul Drogu, comuna Galbenu, judeţul Brăila. Lucian Prună nu a fost impresionat de lacrimile copilei şi nici de rugăminţile ei de a o lăsa în pace. El a fotografiat-o ca şi cum era un trofeu, iar după câteva ore a dus-o la locuinţa părinţilor săi, undeva în apropierea localităţii Făurei.

Pentru că a negat comiterea faptei, anchetatorii i-au cerut la un moment dat agresorului să accepte testarea cu poligraful, dar acesta a refuzat. Poliţiştii au folosit însă ca probe discuţiile purtate de victimă cu Lucian Prună pe o reţea de socializare, din care reieşea cu claritate că acesta este extrem de violent.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite