Aparatură medicală de strictă necesitate donată de preoţi Spitalului Judeţean de Urgenţă din Brăila

Aparatură medicală de strictă necesitate donată de preoţi Spitalului Judeţean de Urgenţă din Brăila

Aparatura a fost predată medicilior brăileni pe 30 aprilie FOTO Costiuc Petrică

După cum au confirmat atât Arhiepiscopia Dunării de Jos, cât şi Spitalul Judeţean, este vorba despre un ventilator mecanic de tip Trilogy Evo, şase concentratoare de oxigen EverFlo, şase măşti dedicate şi kitul de accesorii.

Ştiri pe aceeaşi temă

O nouă donaţie importantă a fost făcută de preoţii din Brăila Spitalul Judeţean de Urgenţă. De data aceasta este vorba despre aparatură medicală de strictă necesitate (mai ales în contextul pandemiei de Covid-19), respectiv un ventilator mecanic de tip Trilogy Evo, şase concentratoare de oxigen EverFlo, şase măşti dedicate şi kitul de accesorii.

Aparatul menţionat, cu toate accesoriile necesare, a costat 88.252 lei. şi au fost livrat, pe 30 aprilie, unităţii medicale brăilene de către părintele protoiereu de Brăila, care cu acest prilej a transmis şi un mesaj de îmbărbătare către cadrele medicale din partea Înaltpreasfinţitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos..  

În Biserica ”Sfântul Spiridon”, aflată în vecinătatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila au fost  semnate documentul de recepţie cu firma distribuitoare a echipamentului medical şi documentul de donare a acestor aparate către conducerea spitalului. 

Finanaţarea proiectului s-a realizat prin contribuţia benevolă a preoţilor din cadrul protopopiatului Brăila, cu sprijinul financiar oferit de patru parohii din municipiu şi de Protoieria Brăila.

Ventilatorul Trilogy Evo asigură ventilaţia cu presiune pozitivă, invazivă şi neinvazivă, a pacienţilor, fiind  un dispozitiv medical conceput pentru a fi utilizat de personal calificat, instruit sub supravegherea unui medic, în conformitate cu specificaţiile tehnice. Trilogy Evo este un sistem de ventilaţie pneumatic, controlat electronic, compatibil cu o serie de accesorii care permite o gamă variată de moduri de tratament.

„Prin această activitate se continuă activitatea de sprijinire a spitalelor cu aparatura necesară îngrijirii persoanelor afectate de noul coronavirus. În următoarea perioadă, preoţii de la Dunărea de Jos vor face şi alte donaţii, pe măsură ce fondurile necesare sunt colectate, iar aparatura este procurată”, a precizat Arhiepiscopia DUnării de Jos.

Până acum, de la debutul pandemiei, valoarea ajutoarelor acordate de Eparhia Dunării de Jos către spitale şi personale afectate de criza coronavirusului depăşeşte deja 2,5 milioane de lei. În afară de donaţiile de aparatură, de echipamente de protecţie şi de produse de dezinfecţie, preoţii de la Galaţi de la Brăila hrănesc zilnic circa 1.000 de oameni aflaţi în dificultate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: