Urşii au revenit după sute de ani în cel mai neaşteptat judeţ din ţară. Autorităţile sunt în alertă VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ursul brun a fost văzut în pădurile de la Botoşani FOTO carpatzoo.ro
Ursul brun a fost văzut în pădurile de la Botoşani FOTO carpatzoo.ro

Urşii încep încep să se stabilească într-unul dintre cele mai neaşteptate colţuri ale României, de unde au dispărut de prin Evul Mediu. În lunca Prutului, la Botoşani, au fost văzuţi deja trei urşi, inclusiv o ursoaică cu pui. Autorităţile au intrat în alertă.

Urşii iau cu asalt România. Aceştia au început să reapară inclusiv în zone atipice, care nu au mai avut populaţie de urs, probabil de acum câteva sute de ani. O familie de urşi a fost văzută în judeţul Botoşani, în pădurile de pe Lunca Prutului. Alte două exemplare au fost fotografiate şi filmate în urmă cu trei luni în aceeaşi zonă.

Este vorba despre ursul brun, o specie care preferă zonele montane dar care, aşa cum arată dovezile a început să stabilească şi în pădurile de pe malurile Prutului. Iniţial primii doi urşi au fost văzuţi în zona pădurilor dese de la Hudeşti şi Havârna, în nordul extrem al judeţului Botoşani. Era vorba despre doi masculi tineri. 

Ultima apariţie a fost înregistrată în pădurile de la Conceşti, nu departe de Hudeşti şi Havârna, adică în acelaşi areal. De această dată era vorba despre o ursoaică cu pui. Toate datele indică faptul că în codrii din nordul judeţului s-au stabilit urşi, cel mai probabil, spun autorităţile veniţi din  Ucraina. 

Prezenţa ursoaicei cu pui, în special, a tras un semnal de alarmă. Prefectul de Botoşani a convocat o şedinţă de urgenţă cu DSVSA, Garda de Mediu, Direcţia Silvică şi Asociaţia Vânătorilor. Va începe o monitorizare atentă pentru a fi evitate incidentele nefericite. Pericolul este reprezentat de păşunile de la marginea pădurii unde localnicii îşi lasă animalele pe timpul zilei. 

 Botoşaniul nu a mai avut populaţie de urs, cel mai probabil, din Evul Mediu. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Logitech G şi McLaren Racing au anunţat Logitech McLaren G Challenge 2021

Reluarea dialogului cu Rusia agită apele în UE. „Încercăm să ne înţelegem cu ursul pentru a ţine în siguranţă o parte din albine” UPDATE

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite